ICCJ: Constantin Nicolescu, INCOMPATIBIL. Şeful CJ Argeş trebuie să demisioneze
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce instanţa supremă a admis irevocabil, marţi, recursul faţă de anularea raportului prin care s-a constatat un conflict de interese în cazul acestuia.
Potrivit Legii 176/2010, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.
În martie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat raportul întocmit de ANI referitor la preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.
Decizia a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care, marţi, a dat dreptate ANI, hotărârea fiind irevocabilă.
În cazul lui Nicolescu, ANI a stabilit existenţa conflictului de interese prin semnarea sau aprobarea de către acesta, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a unui număr de 14 contracte (13 contracte în sumă de 1.139.715,84 lei, cu TVA inclus şi un contract adiţional de prelungire a perioadei) încheiate de către CJ Argeş sau instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului cu SC Autopro Mond SA, respectiv, SC Mac Auto SA (societăţi la care Nicolescu este acţionar majoritar, în procent de 92,194% şi, respectiv, 63,08%).
De asemenea, ANI arăta că societăţile Autopro Mond şi Mac Auto, precum şi SC Dinik Mar Arg SRL (la care Viorica Nicolescu este acţionar majoritar) au încheiat 12 contracte (nouă contracte în sumă de 303.262,12 lei, TVA inclus, un contract conform comenzilor, două contracte - oră de manoperă) cu instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş.
În perioada 2006 - 2010, SC Autopro Mond SA a prestat servicii către instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, pe bază de comenzi, în sumă de 124.327,49 lei, preciza ANI.
Suma totală a celor nouă contracte încheiate sub semnătura Constantin Nicolescu, a celor cinci contracte încheiate cu aprobarea acestuia, a celor 12 contracte încheiate de către societăţi la care acesta sau soţia lui sunt acţionari majoritari, precum şi a prestărilor de servicii efectuate instituţiilor şi serviciilor publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, de către societăţile la care preşedintele CJ Argeş sau soţia acestuia sunt acţionari majoritari este de 1.567.305,45 lei, mai nota ANI.
Conform legii, președinţilor de consilii judeţene li se interzice să ia parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial faţă de problema supusă dezbaterii. Interesul poate fi personal sau prin soţie/soţ, afini sau rude de până la gradul al patrulea inclusiv. Hotărârile adoptate prin încălcarea acestei prevederi sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ.
Pe de altă parte, în noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Nicolescu, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul privind contractarea de fonduri Phare de 900.000 de euro pentru patru unităţi şcolare, cu acte false, decizia nefiind însă definitivă.