MENIU

ÎCCJ cere CSM o nouă şedinţă pentru numirea şefului Secţiei Penale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită Consiliului Superior al Magistraturii o nouă şedinţă pentru numirea în funcţie a preşedintelui Secţiei Penale. Judecătorul Mirela Sorina Popescu, actualul şef al Secţiei, ar fi urmat să susţină interviul în Secţia de Judecători, însă s-a decis amânarea.

"Urmare a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii de a amâna fara termen analizarea candidaturii pentru ocuparea postului de preşedinte al Secţiei penale, vă facem cunoscut faptul că la data de 18 ianuarie 2018 a avut loc şedinţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în baza art. 19 lit. j) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a adoptat Hotărârea nr. 8, prin care a stabilit, cu unanimitate, că se impune sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii în vederea luării măsurilor necesare pentru desfăşurarea procedurii de reînvestire a preşedintelui Secţiei penale a Î.C.C.J. în termenul stabilit prin calendarul aprobat", transmite Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-un comunicat de presă.

Solicitarea vine după ce, în şedinţa de joi a Secţiei pentru Judecători, s-a decis amânarea susţinerii interviului de către candidat la o dată nespecificată.

"Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât amânarea susţinerii interviului pentru funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de către doamna judecător POPESCU MIRELA SORINA, în vederea depunerii înscrisurilor precizate în şedinţa Secţiei pentru judecători din data de 18.01.2018 (6 voturi pentru amânare, 5 voturi împotriva amânării)", arată ordinea de zi soluţionată.

 

Mai multe articole despre:
ÎÎCJ șef secție penală