MENIU

Iaru, despre Revoluţia din '89: "N-a fost nicio lovitură de stat. Măgureanu e doar un imbecil"

Poetul Florin Iaru a publicat pe contul personal de Facebook un scurt comentariu referitor la evenimentele din decembrie 1989.

În opinia lui Florin Iaru, cei care afirmă că în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat greşesc.

"Lovitura de stat e acea schimbare de regim organizată de o minoritate, cu sprijinul armatei sau a unei părți a armatei. Până în 22 decembrie nu au fost nici o armată și nici o minoritate", a scris poetul pe reţeaua de socializare.

În plus, el îl cataloghează dur pe Virgil Măgureanu, fost director al SRI: "e doar un imbecil".

"Se discută mult, mult despre revoluția română din 1989 ca despre o lovitură de stat. Dacă lăsăm botoșeii cu prejudecăți la intrare, putem trage niscaiva concluzii limpezi.

Lovitura de stat e acea schimbare de regim organizată de o minoritate, cu sprijinul armatei sau a unei părți a armatei. Până în 22 decembrie nu au fost nici o armată și nici o minoritate. Deci, până aici, lucrurile sunt clare. Sub presiunea mulțimii (a mulțimii, sper că e clar!) șeful statului a fugit. Abia în acel moment, armata pactizează cu demonstranții. Revoluție, nu lovitură de stat.

Observația 1: Rușii care străbăteau România. Ăia au dat lovitura. R: Ciudat, dar nici la Timișoara, nici la București nu s-a auzit neam accent moldovenesc, darămite vorbă rusească. Or, dacă nu există nici o declarație, mărturie, amintire, din partea zecilor, sutelor de mii de participanți la eveniment, înseamnă că nu există.

Observația 2: Mii, poate zeci de mii de mașini cu numere rusești/moldovenești au străbătut România. R: Exact. Își făceau comerțul cu Serbia și Bulgaria. Era Glasnosti.

Dacă a existat o lovitură (deși, de regulă, nu există lovitură de stat în absența celui/celor care o revendică), ea poate fi aproximată abia de la ora 17-17,30, când a început focul. Abia atunci putem bănui o grupare care, văzând evoluția evenimentelor (Fără comuniști! – s-a strigat în Piață), a decis să provoace panică. Și a fost foarte ușor, având în vedere calitatea dezastruoasă a Armatei, panica din Ministerul de Interne, totul combinat cu cele trei-patru guverne. Să mai spunem că, în absența unui guvern provizoriu, nu era nimic de răsturnat. 600 de morți, din totalul de 1200, sunt victimele imbecilității și beției.

Pe scurt, n-a fost nici o lovitură de stat. Măgureanu e doar un imbecil, din lungul șir de imbecili care au condus România", a afirmat Florin Iaru pe Facebook.