Și-a dat în judecată fosta iubită pentru a primi înapoi inelul de logodnă. Ce a decis judecătorul
Un judecător din Canada s-a confruntat cu o situație inedită. Acesta a trebuit să ia o decizie într-un caz neîntâlnit. Un bărbat și-a dat în judecată fosta iubită pentru a-i cere acesteia inelul de logodnă, în valoare de 14.300 de dolari.
Potrivit BBC News, la sfârșitul unei relații de trei ani, discuțiile unui cuplu privind partea financiară au ajuns de o gravitate foarte mare. Bărbatul a hotărât să-și dea în judecată fosta logodnică ca să recupereze de la ea inelul de logodnă, dar și suma de 6.000 de dolari, pe care i-ar fi împrumutat-o acesteia pentru o excursie în Mexic.
Cei doi au ajuns în instanță, unde judecătorul a decis că inelul cu diamante de 3,25 de carate, în valoare de 14.300 de dolari să rămână la femeie. Mai exact, acesta a spus că bărbatul a decis să se rupă logodna, așa că inelul poate să rămână la fosta lui iubita. Dacă situația ar fi fost invers, ea ar fi trebuit să returneze bijuteria. În ceea ce privește împrumutul de 6.000 de dolari, judecătorul a decis că femeia trebuie să-i returneze banii.