I-a arătat semne obscene unui poliţist dintr-o maşină de şcoală. Decizia uimitoare a omului legii
Un tânăr din Constanţa a fost amendat după ce a arătat semne obscene unui poliţist.
Omul legii se afla într-o maşină de şcoală, în timpul probei practice pentru obţinerea permisului de conducere, scrie cugetliber.ro.
La un moment dat, pasagerul aflat într-un autoturism Audi, nemulţumit de modul în care circula şoferul maşinii şcoală, a început să apostrofeze vizibil, dar şi să arate semne obscene.
Omul legii nu a trecut peste comportamentul agresiv şi i-a spus tinerei care susţinea examenul să urmărească autoturismul Audi până va opri. "Tânărul în cauză, pasager pe locul din dreapta al unui autoturism care circula pe strada Soveja din Constanţa, în vârstă de 22 de ani, a fost identificat şi sancţionat contravenţional cu suma de 500 lei, conform Legii 61/1991 actualizată, deoarece a făcut semne obscene unui poliţist aflat în timpul unui examen auto", susţin reprezentanţii IPJ Constanţa.