MENIU

HUB la Satu Mare pentru mentenanța armamentului folosit în războiul din Ucraina, deschis, în aprilie, de Rheinmetall

Producătorul german de armament înființează în România un centru de întreținere pentru armele folosite în războiul din Ucraina. Un HUB de service urmează să fie deschis chiar în luna aprilie, la Satu Mare, la granița cu Ucraina.

Producătorul german de armament Rheinmetall construieşte un hub logistic şi de întreţinere a echipamentelor militare la Satu Mare, în România, ce ar urma să fie dat în folosinţă în luna aprilie pentru a asigura service-ul armelor folosite în războiul din Ucraina, relatează Ukrainska Pravda.

Anunțul a fost făcut duminică de compania germană. Hub-ul de service ar trebui să joace un rol central în menţinerea pregătirii operaţionale a sistemelor de luptă occidentale folosite în Ucraina şi în asigurarea disponibilităţii sprijinului logistic", potrivit Rheinmetall.

Hub-ul va fi situat în apropierea graniţei cu Ucraina și va asigura service pentru obuziere autopropulsate, tancuri Leopard 2 şi Challenger, vehicule de luptă pentru infanterie Marder, vehicule blindate de transport Fuchs şi camioane militare.

"Este o preocupare cheie pentru noi, la Rheinmetall, să oferim forţelor NATO şi Ucrainei cel mai bun sprijin posibil", a transmis directorul general Armin Papperger într-un comunicat de presă.

Rheinmetall a înfiinţat un centru similar în Lituania, în iunie 2022, pentru a oferi sprijin pentru vehiculele NATO din statele baltice.