Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, complet rezervat pentru Crăciun şi Revelion. Nu e încă construit
Deşi construcţia Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac începe abia săptămâna viitoare, toate camerele au fost rezervate deja pentru Crăciun şi Revelion. Cele mai multe spaţii de cazare vor fi ocupate de turişti străini.
Anul acesta, cele 14 camere de gheaţă vor fi ornate după specificul unei ţări europene. Turiştii vor putea să doarmă, de exemplu, în Salonul vienez, în La maison parisienne, Cabinet de Bruxelles, English Home, în camera Bella Italia sau în Odaia de sus, tradiţional românească.
Decoraţiunile din hotel vor fi realizate numai din zăpadă şi gheaţă. La Bâlea Lac se înregistrează cel mai mare strat de omăt din ţară. Zăpada măsoară 74 de centimetri.
Sursa: Radio Cluj.