MENIU

Horoscopul toamnei 2024. Răsturnări de situație. Astrele vor zâmbi unor zodii, în timp ce altor zodii le vor râde în față

Horoscopul toamnei 2024

Cu planete retrograde și numeroase evenimente copleșitoare, horoscopul toamnei 2024 promite o transformare profundă a caracterului. Vor apărea oportunități, altele se vor pierde, iar în momente când vei simți că astrele sunt de partea ta, s-ar putea să descoperi și că îți întorc spatele. Este posibil ca ambele perspective să fie la fel de valide.

Cele mai importante date ale toamnei 2024 sunt următoarele: 18 septembrie și 2 octombrie. Se produce atunci o pereche de eclipse, prima lunară, în Pești, cea de-a doua solară, în Balanță, ce vor reitera teme din primăvară, perioada martie-aprilie, spațiul de desfășurare al primei perechi de eclipse, în Balanță (lunară) și Berbec (solară). Ideea e de finalitate, de culminare a unor proiecte, cu rezultate bune sau proaste în funcție de cât ți-ai dat interesul. Eclipsele te vor pune față în față cu propriul tău eșec, stârnind sentimente profunde, dar și cu satisfacția împlinirii. Poate obții acel job la care ai visat sau poate dimpotrivă, îți muști pumnii constatând că tipul/a la care visai nu mai e „pe piață”.

Definitoriu pentru toamna 2024 e și „dansul” lui Pluto între Capricorn și Vărsător. După o bună perioadă petrecută în semnul de pământ (s-a aflat acolo din 2008), Pluto a intrat sporadic în Vărsător, de pe 20 ianuarie, dar se reîntoarce în Capricorn pe 1 septembrie pentru un ultim sejur până pe 19 noiembrie. Trebuie remarcat că Pluto e o planetă înceată, așa că vor mai dura mai bine de două secole până să se întoarcă în zodia de pământ. Și în Vărsător stă până în 2043, dând naștere „erei Vărsătorului”. 

Alte date importante ale perioadei sunt retrogradul lui Mercur (25 noiembrie – 15 decembrie) în Săgetător, care trezește în zodii dorința de a avea parte de spațiu personal. Ori nu-l primesc și se simt frustrate, ori îl obțin și atunci riscă să se izoleze, fiindcă așa e cu Mercur retrograd, totul se dovedește problematic.

La categoria retrograde ni se alătură și Uranus (1 septembrie 2024 – 30 ianuarie 2025), ce încetinește puțin ritmul schimbărilor care ne-au frământat din primăvară.

Ce îi enervează pe oameni la tine, în funcție de zodie. Trăsătura de caracter dată de astre care te poate băga în bucluc

Ce fel de toamnă vei avea în 2024 în funcție de zodie

BERBEC

Multe și mărunte se petrec pentru tine în toamna 2024, iar tendința va fi aceea de a te axa mai mult pe viitor și de a ieși din bula de interiorizare. Eclipsa de Lună în Pești, de pe 18 septembrie, stârnește în principal dorința de a sta în liniște și a te împăca cu latura ta spirituală, dar e doar un moment de respiro, căci pui totul la bătaie pentru visele tale în timpul Lunii Pline în propriul semn, din 17 octombrie, un moment în care să ai încredere în planul divin și să pornești cu inima ușoară pe o nouă traiectorie. În noiembrie au loc conversații importante, iar retrogradul lui Mercur, în Săgetător, te ajută să vezi unde trebuie să intervii și îți reamintește că viața e o spirală.

TAUR

Uranus retrograd e o mare lovitură pentru tine deoarece ești una dintre cele mai stabile zodii, așa că în toamna 2024 se vor petrece permutări tensionate în ceea ce privește rutina de self care sau viața amoroasă ori traiectoria profesională. Simți că te maturizezi în această perioadă și ar fi extraordinar să depui o muncă umanitară. Poți să iei o decizie majoră în perioada Lunii Pline din octombrie și ar fi și cazul să o faci dacă dorești să întreprinzi ceva special pe final de an, deoarece noiembrie e mai degrabă despre retrograde. Venus în Capricorn te poate face să te gândești să te muți cu iubitul/a, dar mai așteaptă până în a doua jumătate a lui decembrie.

GEMENI

Dă prioritate fericirii în viața ta în sezonul Balanței, luna septembrie fiind perioada în care să strălucești de bucurie. Deși acest interval poate fi prielnic și pentru îndeplinirea viselor, mai important e să faci ceva ce îți aduce plăcere. În octombrie pot fi aduse la împlinire obiective pe care le-ai marcat în luna martie 2024, acum încheindu-se acest ciclul de Lună Nouă - Lună Plină în Berbec. Fii atent/ă mai ales la teme precum impunerea limitelor în relații sau exprimarea autentică a personalității tale. Noiembrie aduce puternica influență a lui Pluto în Vărsător în a noua ta casă, ceea ce va presupune mai multe riscuri asumate în explorare, dar și în domeniul intelectual. Poate devii autodidact/ă?

Care este floarea ta protectoare, în funcție de luna nașterii. Credințele vechilor romani

RAC

Fiind vorba despre un confrate al tău de apă, Eclipsa de Lună în Pești din septembrie e cel mai important eveniment al lunii. Ia inițiativa în ceva ce nu ai mai înfăptuit până acum, fie că e vorba despre un job nou sau despre o arie de studiu. Intuiția te propulsează chiar pe o cărare strălucitoare în aceste domenii. Jupiter retrograd e intens pentru tine în octombrie, manifestându-se în a douăsprezecea casă și venind cu vise revelatorii. În somn poți primi indiciul despre cum să procedezi mai departe. Pluto în Vărsător te învață că trecutul e trecut și trebuie lăsat în urmă, așa că dacă tocmai ai încheiat o relație, în noiembrie poți întâlni pe cineva special sau poți constata că crezi iar în iubire.

LEU

Ce abilitate ai dezvoltat cu precădere în acest an? O poți pune la lucru în luna septembrie. Și comunicarea e o temă esențială a toamnei 2024, dar și proiectele sau prezentările scrise la care excelezi mai ales în sezonul Balanței. Luna octombrie aduce spor și plăcere în călătorii, fie că vorbim despre o vacanță romantică cu iubitul/a sau una aventuroasă cu prietenii, datorită Lunii Pline în Berbec, în timp ce energia puternică a Scorpionului poate să stârnească și vântul prielnic al unei mutări pe termen lung sau chiar permanente. Poți să constați o transformare pozitivă în viața ta romantică în noiembrie.

FECIOARĂ

Ce povești îți spui ție, dar și celor din jur? Suprapunându-se în bună parte peste sezonul Fecioarei, luna septembrie este despre a fi mai autentic/ă și a bifa acele oportunități care ți se potrivesc și îți aduc fericire, nu cele care sunt mai promițătoare în societate. Reflectează la direcția călătoriei tale și la împrejurările în care te-a adus. Ai mai multe încredere în tine, ceea ce poate stârni schimbări fabuloase în sectorul financiar în octombrie. Cu puternica energie a Lunii Pline în Berbec și a Balanței, poți să ceri cu succes o mărire de salariu. Răsari ca pasărea Phoenix din cenușă în noiembrie, Pluto în Vărsător ajutându-te încet-încet să îți revii dintr-o suferință

Ce cadou să oferi în funcție de zodie. Care sunt cele mai pretențioase zodii. Te numeri printre ele?

BALANȚĂ

Sezoanele Fecioarei și ale Balanței, ce coincid cu luna septembrie, dar și eclipsa de Lună în Pești sunt momente sublime pentru interiorizare. Ești persoana care îți doreai să fii? Dacă nu, acum poți învăța o lecție sau poți să aplici un concept care te vor apropia mai mult de adevărata ta valoare. Explorezi relații de iubire în octombrie, dar asta nu înseamnă că te apropii mai mult de celălalt, cât mai degrabă că meditezi la greșelile tale, la sacrificiile prea numeroase pe care le-ai făcut. Poate că e timpul pentru un strop de distanță, să călătorești sau să studiezi mai mult și să nu-l mai pui pe partener pe primul plan. Revizuiești o decizie financiară în noiembrie și urmezi o cale mai bună!

SCORPION

Degeaba vrei să le faci pe toate singur/ă, nu despre asta e vorba în viață! Cere ajutorul celorlalți în septembrie chiar dacă asta înseamnă numai să mai reduci din stres cu o noapte de distracție cu fetele în oraș. Se poate ca sezonul Balanței și prima jumătate a lui octombrie să te îndepărteze de un vis și să îți arate că e cazul să schimbi direcția rapid sau ești condamnat/ă să bați pasul pe loc. Dar odată ce Soarele intră în semnul tău îți recapeți încrederea în tine. Simte-te recunoscător/are pentru tot ce ai făcut în noiembrie, în sezonul Scorpionului, mai ales că în 2024 chiar ai depășit zona de confort.

SĂGETĂTOR

Concentrează-te în septembrie pe viața profesională și pe realizările intelectuale, sprijinite cu aplomb atât de Mercur aflat în poziție directă, dar și de Soarele în Fecioară, spun astrologii. Chiar dacă începi un nou an școlar sau îți asumi responsabilități mai mari la job, ai rezultate prielnice. Iei o decizie majoră, care poate presupune finalul unei relații, în octombrie, și deși doare, știi că e spre binele tău, mai ales dacă ești singurul/a care a oferit. În sezonul Scorpionului îți asculți mai mult vocea interioară, iar spre finalul anului apuci un vis de picior și nu îi mai dai drumul.

Ce întrebare să nu pui niciodată zodiilor. Riști să faci o gafă și să rupi relația de prietenie

CAPRICORN

Călătoriile sunt o temă recurentă pentru Capricorn odată ce Mercur își reia mișcarea directă și în sezonul Fecioarei, așa că prima parte a lui septembrie trebuie să te găsească privind la orizonturi noi. În a doua jumătate, îți este ameliorată reputația profesională după ce dai o lovitură de geniu în domeniul tău. Luna Plină în Berbec din octombrie poate să aducă frecușuri între viața de familie și cea profesională: încearcă să concentrezi munca în primele zile ale perioadei, urmând să petreci mai mult timp cu cei dragi în preajma lunii noiembrie. Așa nu se supără nimeni. Energia Scorpionului e magică pentru a petrece timp cu prietenii în noiembrie, iar finalul toamnei te găsește iubindu-te pe tine mai profund ca niciodată.

VĂRSĂTOR

Ia o decizie care te va ajuta să îți schimbi viața în septembrie, căci energia Fecioarei aduce o abordare logică. Nu îți lipsește nici norocul, în această perioadă existând șansa să accesezi o sursă de bani fluentă sau să primești un cadou generos. Mai târziu, în octombrie, faci călătorii care dau însemnătate vieții tale, cel mai probabil o expediție într-un loc mistic, ce vorbește sufletului tău. Ascultă acum chemarea Universului! Te simți ușor neliniștit/ă la muncă spre finalul toamnei, dar crede că și aceste sentimente fac partea din misiunea ta de evoluție și din transformarea personală.

PEȘTI

Dorești o viață amoroasă mai armonioasă? Vine sezonul Fecioarei și eclipsa de Lună în semnul tău care să îți pună la picioare aceste binecuvântări. Te simți împăcat/ă și iubit/ă, iar dacă ai făcut schimbări bune în aceste domenii, vei simți că ești pe calea cea bună. În octombrie lucrezi intens la echilibrul dintre viața personală și cea profesională și accepți cu bucurie să împarți resursele cu partenerul. Dă-ți timp și spațiu pentru a obține ceea ce vrei spre finalul anului, acceptând că Roma nu a fost construită într-o zi. O mică excursie în noiembrie e un dar ceresc pentru semnul tău, iar dacă visai să lucrezi de acasă, finalul toamnei îți poate îndeplini dorința.

Care este cristalul tău norocos, în funcție de data nașterii. Protecția spirituală, dezvăluită de numerologie