Horoscopul săptămânii 5 - 11 februarie. Mercur intră în Vărsător și aduce idei inovatoare. Patru zodii vor face schimbări radicale în viața lor
Horoscopul săptămânii 5 - 11 februarie promite să aducă un impuls în descoperirea puterilor nebănuite ascunse în adâncul fiecărei persoane. Chiar dacă există obstacole pe drumul lor, zodiile au acum șansa de a-și folosi resursele pe care le-au cultivat cu răbdare și determinare de-a lungul timpului. Fiecare zi va aduce posibilități și lecții prețioase, iar cumva, toate acestea vor contribui la creșterea și dezvoltarea personală a fiecărei zodii. Este momentul perfect pentru a lupta și a provoca propriile limite.
Chiar dacă există șanse mari ca această perioadă să se termine cu bine, vor apărea și momente mai grele, din cauza energiilor care se nasc în plan astral.
Intervalul 5 - 11 februarie începe cu intrarea lui Mercur în Vărsător, care va aduce idei inovatoare și perspective complet diferite. Toate semnele zodiacale vor dori să vadă schimbări în viețile lor, ceea ce înseamnă că pot face și anumite greșeli. Când situațiile nu sunt analizate cu atenție, apar problemele cauzate de alegerile pripite.
În aceeași zi, Mercur în Vărsător formează o conjuncție cu Pluto în Vărsător, moment în care concentrarea devine intensă și intuiția este ascultată cu sfințenie.
Nativii din zodiac vor deveni ceva mai optimiști pe 6 februarie, când Luna în Capricorn formează un trigon cu Jupiter în Taur. Atenția se mută asupra obiectivelor importante, așa că este imposibil să nu fie atins măcar unul dintre ele.
Cercurile sociale ale semnelor zodiacale se extind pe 7 februarie, când Marte în Capricorn formează un sextil cu Neptun în Pești. În această zi, ideile creative se înmulțesc și contribuie la obținerea unor reușite semnificative.
Apoi, pe 8 februarie, pătrarul creat între Soarele în Vărsător și Uranus în Taur va aduce mici probleme tuturor. Din păcate, acesta este momentul în care alegerile făcute din impuls vor atrage regrete.
Luna Nouă în Vărsător de pe 9 februarie aduce schimbări benefice și noi planuri de viitor. Săptămâna se încheie cu un echilibru cum rar au mai trăit zodiile până acum, fiindcă își dau seama, în sfârșit, cum să dea dovadă de putere în fața obstacolelor.
Berbec
Nu este exclus să primești o ofertă de nerefuzat în această săptămână. Totuși, trebuie să te gândești bine și la responsabilitățile pe care le vei avea dacă o accepți. O decizie luată sub imperiul emoțiilor de moment ar putea să îți strice planurile de viitor.
Taur
În aceste zile analizezi cu atenție situația financiară pe care o ai și proiectele rămase neterminate la serviciu. Motivația îți va crește dacă vei descoperi că ai nevoie de mai mulți bani pentru a-ți îndeplini dorințele. Asta înseamnă că există șanse să termini mai repede sarcinile primite de la superiori.
Gemeni
Îți dai seama că te poți adapta la orice situație, oricât de neagră ți s-ar părea la început. Nu te mai sperie nimic, fiindcă ai trecut deja prin cele mai mari provocări ale vieții tale. Această săptămână este ca o gură de apă într-un deșert infinit.
Rac
În această săptămână, vezi viitorul pe termen lung și privești totul în ansamblu. Fiecare hotărâre pe care o iei îți va influența parcursul, așa că trebuie să fii foarte atent/ă când vine vorba de chestiuni extrem de importante. Astrele îți sugerează să nu te grăbești.
Leu
Simți că fiecare persoană din jurul tău te provoacă să îți argumentezi alegerile, ceea ce nu îți place deloc. Pentru că vrei să eviți conflictele, vei sta destul de retras/ă în această săptămână, mai ales dacă vrei să îți asculți intuiția și să descoperi pe ce drum trebuie să mergi mai departe.
Fecioară
Ești mereu în căutarea unei rutine sănătoase, iar în această săptămână reușești să găsești formula potrivită pentru o viață fără probleme. O să îți organizezi foarte bine toate treburile și chiar îți va rămâne timp de relaxare. Când știi să impui limite, totul iese așa cum ți-ai imaginat.
Balanță
În aceste zile, te simți pregătit/ă de aventură, așa că nu vei băga în seamă gurile rele. Tot ce îți dorești este să profiți din plin de timpul petrecut alături de prieteni și să nu te mai gândești la trecut. Vei descoperi însă că nu poți șterge cu buretele tot ce a fost.
Scorpion
Încă de la începutul săptămânii, îți vei da seama cât ești de puternic/ă. Deși problemele se vor lovi de tine ca valurile de țărm, vei reuși să le faci față tuturor. Nu te mai sperie nimic și chiar ești gata să te aventurezi spre noi orizonturi. Când știi de ce ești în stare, nu ai motive să rămâi pe loc.
Săgetător
Situația ta financiară se îmbunătățește în intervalul 5 - 11 februarie 2024. Nu este exclus nici să fructifici amintirile din trecut și să le transformi într-o carte interesantă, scrie DivaHair. Și un astfel de proiect creativ aduce beneficii materiale importante.
Capricorn
Săptămâna aceasta, ai foarte multe idei interesante, pe care le vei folosi în favoarea ta. Astrele îți recomandă să nu le dezvălui celorlalți planurile pe care le-ai făcut, pentru că există în jurul tău și persoane care îți pot fura din originalitate.
Vărsător
În aceste zile, atragi atenția cu fiecare mișcare pe care o faci. Oamenii din jur vor fi fascinați de alegerile tale, fiindcă îi vei surprinde cu spontaneitatea de care dai dovadă. Nu încerca să iei decizii forțate doar pentru a impresiona, căci viitorul tău este mai important decât părerile altora.
Pești
Câștigurile vin la tine pe mai multe planuri în aceste zile, așa că ai face bine să profiți de fiecare în parte. O persoană apropiată îți va cere îndrumare cu privire la o situație controversată, ceea ce înseamnă că trebuie să gândești pentru doi în această săptămână.