Horoscopul săptămânii 1-7 aprilie. Mercur retrograd aduce haos în viața de zi cu zi. Cinci zodii vor găsi puterea de a depăși situațiile dificile
Horoscopul săptămânii 1 - 7 aprilie promite să fie una plină de schimbări și provocări pentru zodiile din horoscop. Un eveniment astral important, și anume intrarea lui Mercur în retrograd, va influența viețile tuturor nativilor și îi va pune în fața unor situații cu totul neașteptate. Energia acestui aspect astral va testa reziliența și capacitatea de adaptare a zodiilor, dar le va oferi și oportunitatea de a crește și de a evolua în mod personal și profesional.
Pe 1 aprilie, când Mercur își începe cursul invers în Berbec, lumea va simți piedici în comunicare. Problema este că neînțelegerile vor persista multe zile de acum încolo, nu doar în intervalul 1 - 7 aprilie. Se pare că acesta este doar începutul!
Totuși, semnele zodiacale au ambiția de a depăși momentele neplăcute și sunt ajutate de Luna în Capricorn, care le oferă puterea de a vedea dincolo de ce se întâmplă în prezent și de a face planuri de viitor.
Următorul eveniment important este intrarea lui Venus în Berbec. Vibrațiile sale vor aduce un suflu nou în relațiile de orice fel, mai ales că, în aceeași zi, Luna se mută în Pești, crescând sensibilitatea.
Ultima zi a săptămânii este marcată de popasul pe care Luna îl face în Berbec și care le va determina pe zodii să se arate entuziasmate de orice situație neprevăzută. Totuși, lucrurile pot scăpa de sub control dacă se pierde atenția la detalii.
Berbec
S-ar putea să intri în mari probleme dacă nu ești atent/ă la alegerile pe care le faci. Deși poate părea greu, trebuie să îți calculezi fiecare mișcare și să nu lași energiile lui Mercur retrograd să îți îngreuneze drumul spre succes.
Taur
O să îți fie greu să te relaxezi în această săptămână marcată de confuzii. Ba mai mult, te vei simți atras/ă de dramă în fiecare zi și trebuie să muncești mult pentru a evita situațiile conflictuale. Dacă oamenii din jur nu te înțeleg, retrage-te elegant.
Gemeni
S-ar putea ca prietenii tăi se simtă atacați de cuvintele pe care le folosești pentru a-ți exprima ideile. Încearcă să adopți o atitudine mai blândă și să alegi cu grijă modul în care le aduci la cunoștință ce îți trece prin cap. Nu va fi ușor, dar te vei simți mai bine când nu vei mai vedea fețe crispate în jur.
Rac
Trebuie să îți păstrezi calmul în situațiile dificile, chiar dacă te vei trezi de multe ori în mijlocul unor neînțelegeri. Nu-ți stă în fire să te aperi când ești înțeles/easă greșit, dar de această dată va trebui să o faci, păstrând totuși blândețea care te definește.
Leu
Folosește energia pe care o ai pentru a face planuri de viitor. Chiar dacă prezentul nu arată cum ai visat, în aceste zile poți face pași uriași spre o schimbare esențială în viața profesională. Gândește-te unde ai vrea să fii, pentru că ai toate șansele să ajungi acolo.
Fecioară
Eclipsa de Lună din săptămâna precedentă te-a făcut să te gândești mai mult la tine. Acum, a venit momentul să iei atitudine și să faci lucruri pentru propria persoană. Trebuie să țintești cât mai sus și să nu îți fie teamă de evoluție.
Balanță
Oamenii din jurul tău au nevoie să fie ascultați și tu nu prea ai făcut-o în ultima vreme. Această săptămână îți dă ocazia să vorbești deschis cu ceilalți și să vezi ce așteptări au de la tine și de la relații. Doar sinceritatea poate rezolva neînțelegerile.
Scorpion
A venit vremea pentru ceva mai multă îngrijire de sine. Dacă în ultima perioadă ți-ai neglijat starea de sănătate, acum este momentul perfect pentru a investiga problemele mai vechi pe care le ai. Nu lăsa energiile lui Mercur retrograd să te facă să te răzgândești!
Săgetător
În aceste zile, vei învăța că este esențial să te ferești de presupuneri și să ceri lămuriri suplimentare când nu înțelegi explicațiile celor dragi, scrie DivaHair. Nu știi niciodată ce se află în mințile și inimile lor, așa că trebuie să întrebi.
Capricorn
Tensiunile din familie se pot accentua în această perioadă, fiindcă nu ești pregătit/ă pentru discuții profunde. Încearcă să asculți ce au de spus rudele tale și evită conflictele, chiar dacă simți nevoia să răbufnești în anumite momente. Răbdarea te va duce mult mai departe decât furia.
Vărsător
Confuzia pune stăpânire pe tine în intervalul 1-7 aprilie și îți va fi greu să gestionezi și cele mai simple situații. Problemele de la serviciu îți vor da mari bătăi de cap, mai ales dacă sunt legate de tehnologie. Evită riscurile și acționează cu răbdare!
Pești
Și în această săptămână te concentrezi asupra situației financiare. Vei face tot posibilul să scapi de anxietatea provocată de lipsa banilor, chiar dacă asta înseamnă să pui toate chitanțele pe masă și să reiei calculele deja făcute. Dacă îți păstrezi calmul, vei reuși să te lămurești.