Horoscopul dragostei, săptămâna 25 - 31 martie. Ajutor de la Venus, care nu lasă relațiile să se destrame. Trei zodii vor trăi clipe de pasiune intensă
Începutul acestei săptămâni aduce o schimbare semnificativă în domeniul relațiilor, odată cu eclipsa de Lună în Balanță. Echilibrul și armonia vor fi aspectele cheie în dragoste, iar mulți nativi vor simți nevoia să repare și să consolideze legăturile existente. Sub influența acestei energii pozitive, este momentul potrivit pentru a lua decizii importante împreună cu partenerul, punând accentul pe comunicare și înțelegere în relația de cuplu.
Si dacă săptămâna începe bine, ar trebui ca lucrurile să se desfășoare și în zilele următoare în aceeași direcție, nu? Din păcate, opoziția dintre Luna în Balanță și Mercur în Berbec va aduce câteva neplăceri în data de 26 martie, când îndrăgostiții se vor lovi de confuzii minore.
Situația se remediază pe data de 28, când Venus în Pești formează un sextil cu Uranus în Taur. În această zi, nativii din zodiac devin mai sensibili și vor asculta cu mai multă atenție nevoile jumătăților din cuplu. Planeta iubirii nu lasă dragostea adevărată să îngenuncheze în fața provocărilor, așa că îi va scoate pe îndrăgostiți din impas.
Săptămâna se termină bine, cu un trigon format între Luna în Săgetător și Mercur în Berbec. Vibrațiile acestui eveniment astral ușurează comunicarea, ajutându-i pe nativii singuri să inițieze mai ușor discuții cu persoanele pe care le plac. Asta înseamnă că se pot naște noi povești de iubire.
Horoscop chinezesc: Cunoaște-ți numerele norocoase și mai puțin norocoase în funcție de zodia ta
Berbec
Vei vedea cum relația ta evoluează în această săptămână. Vei oferi mai multă atenție și vei primi la schimb mai multă iubire de la partenerul/a tău/ta. Pentru că îți va plăcea noua senzație, vei căuta să ai parte de mai multe momente în compania sa.
Taur
Dragostea pe care o simți în adâncul inimii tale va înflori în aceste zile. Eforturile tale de a cuceri persoana pe care ai pus ochii nu au fost în zadar și te vei bucura de planurile pe care le veți face, în sfârșit, împreună. Ai parte de o săptămână plină de emoții arzătoare.
Gemeni
Dacă ești singur/ă, ai toate șansele să îți întâlnești dragostea și să simți cum romantismul te învăluie în fiecare zi a săptămânii. Nu trebuie să te entuziasmezi însă prea tare, căci ai nevoie de obiectivitate pentru a-ți alege partenerul/a potrivit/ă.
Rac
Trebuie să fii prudent/ă în problemele amoroase pe care le întâmpini în această perioadă, căci există riscul să fii înțeles/easă greșit de sufletul pereche. Veți găsi împreună o rezolvare eficientă a problemelor dacă stați de vorbă cu răbdare și analizați situația în care vă aflați.
Leu
S-ar putea să ai parte de o săptămână agitată, căci nu vei primi atenția pe care ți-o dorești de la persoana iubită. Deși vei încerca tot ce este posibil pentru a-i face pe plac, vei observa că eforturile tale sunt în zadar. În loc să îți pierzi speranța, ar trebui să te gândești bine care este adevărata problemă din relație.
Fecioară
Romantism la cote maxime - de asta vei avea parte în perioada 25 - 31 martie. Mai ales pe finalul săptămânii, vei vedea ce înseamnă să iubești și să fii iubit/ă, căci o să ai parte de momente speciale în compania jumătății tale. Pregătește-te pentru tot ce este mai frumos.
Zodiile care au fost înzestrate cu puteri paranormale. Horoscopul magicienilor
Balanță
Îmbrățișarea unei noi perspective îți poate schimba radical viața amoroasă. Lucrurile se vor mișca în direcția mult visată dacă ești optimist/ă și lași dragostea să te învăluie. Nu încerca să fugi de săgețile lui Cupidon.
Scorpion
Ai mare grijă când iei decizii legate de dragoste! Astrele îți recomandă să te sfătuiești intens cu partenerul/a înainte de a hotărî viitorul relației voastre. În aceste zile vei înțelege cât de importantă este comunicarea și cum îți poate ușura sufletul.
Săgetător
În prima parte a săptămânii ai parte de momente liniștite alături de jumătatea ta, însă în ultimele zile din intervalul 25 - 31 martie vei trăi și clipe intense, scrie DivaHair. Energiile astrale te vor ajuta să îi arăți persoanei iubite cât de mult ții la ea și îți vor da putere să te exprimi cu ușurință.
Capricorn
Pentru tine, aceste zile sunt rupte dintr-o poveste. Nu te-ai așteptat niciodată la asemenea surprize plăcute în plan amoros, însă partenerul/a va reuși să te facă mai fericit/ă ca niciodată. Bucură-te de ce ți se întâmplă și nu pune prea multe întrebări. Doar nu vrei ca visul frumos să se spulbere, nu?
Vărsător
O să ai parte de multe momente frumoase alături de sufletul tău pereche, însă trebuie să ai grijă la modul în care îi vorbești. Dacă nu pui accentul pe comunicare, lucrurile pot aluneca într-o direcție nefavorabilă. Riști să fii înțeles/easă greșit și să distrugi relația frumoasă pe care o construiești.
Pești
Fericirea și liniștea vor veni în viața ta dacă îți deschizi sufletul și dacă nu mai blochezi energiile pozitive. A sosit momentul să scapi de scutul pe care îl țineai în jurul inimii și să îi dai voie lui Cupidon să te nimerească direct în inimă cu săgețile sale.