MENIU

Horoscopul dragostei pentru luna septembrie 2024. Astrele sunt puse pe șotii și testează relațiile. Trei zodii sunt norocoasele lunii

Horoscopul dragostei pentru luna septembrie 2024.

Prima lună de toamnă vine cu adieri ușoare de vânt, cu miresme îmbietoare și cu iubiri încântătoare. Zodiile se vor bucura de o perioadă plină de surprize și vor descoperi cât de puternică este voința astrelor.

Pe 4 septembrie, Marte ajunge în constelația Racului, făcându-i pe nativii din zodiac să își dea frâu liber sentimentelor. Toți vor face doar ceea ce le spune inima și vor deveni mai emotivi ca niciodată. Energiile acestei poziționări cosmice le vor da, în același timp, curaj să abordeze direct orice problemă de cuplu sau de familie.

În aceeași zi, Luna intră în Balanță, îmbunătățind conexiunile interumane. Vrei mai mult de la relația ta? Acesta este momentul perfect pentru schimbările de care ai nevoie. Nu ezita să îi spui partenerului/ei ce gândești! Împreună veți atinge siguranța emoțională pe care o doriți.
 
Și data de 5 septembrie este extrem de importantă. Luna în Balanță va forma atunci o conjuncție cu Venus în Balanță. Este ziua în care îndrăgostiții se pot baza unii pe alții mai mult ca niciodată. Se pot naște lucruri minunate din munca în echipă, ce are la bază dragoste, respect și încredere.
 
 
Când Luna ajunge în Scorpion, pe 7 septembrie, monotonia poate fi înlocuită cu activități captivante. În acest moment de la începutul toamnei, relațiile vor fi revigorate, iar blocajele emoționale vor fi îndepărtate. Noi începuturi aduce și intrarea lui Mercur în Fecioară, de pe 9 septembrie.
 
Unul dintre cele mai importante momente din septembrie este eclipsa de Lună în Pești, de pe data de 17. Semnele zodiacale își vor modifica limitele din relații și vor renunța la trecutul ce le țineau pe loc. Simți și tu că unele amintiri nu îți dau pace? Acum vei avea ocazia să te descotorosești de ele și să mergi mai departe.
 
Sezonul Balanței va aduce și el schimbări semnificative când vine vorba de iubire. Pe 22 septembrie, Soarele intră în Balanță, iar energiile sale încurajează pe toată lumea să petreacă timp cu oamenii dragi. Asta înseamnă că partenerii vor învăța să valorifice momentele în doi și să se bucure unul de celălalt.

Tot pe 22, planeta iubirii intră în Scorpion, făcând sentimentele să crească în intensitate. Legăturile emoționale se pot îmbunătăți dacă zodiile știu ce își doresc și vor să construiască povești durabile.

Comunicarea devine mai ușoară începând cu 26 septembrie, când Mercur intră în Balanță și încurajează discuțiile sincere și directe între parteneri.

Ce pisică ai vrea să adopți? Răspunsul îți va dezvălui aspecte neștiute ale personalității tale

Ultimul eveniment astral cu impact asupra vieții amoroase este sextilul format între Luna în Fecioară și Venus în Scorpion, din 29 septembrie. Toți nativii din zodiac vor face progrese în plan personal și vor simți că sunt susținuți de sufletele pereche.

Berbec

În această lună, ai ocazia să te apropii de partenerul/a tău/ta. Nicio barieră nu va mai sta în calea iubirii voastre dacă amândoi vă doriți o viață frumoasă, plină de reușite comune. În cazul în care ești singur/ă, astrele te încurajează să îți deschizi inima și să aștepți persoana potrivită. Septembrie poate fi un nou început promițător!

Taur

Perioada aceasta îți aduce stabilitate în plan amoros. Dacă lași persoana iubită să îți câștige încrederea, veți construi multe lucruri frumoase împreună. Acesta este doar începutul unei vieți superbe în doi.

Gemeni

Septembrie ar putea aduce schimbări majore în viața ta amoroasă. Neînțelegerile dintre tine și persoana iubită se pot diminua dacă lupți pentru atingerea unui echilibru. În caz contrar, problemele se vor adânci și ar putea fi nevoie să o iei de la capăt cu altcineva.

Au fost inventate super clătitele de slăbit, iar rețeta este mai simplă decât ți-ai imaginat

Rac

Relația ta de iubire poate deveni mai strânsă, iar discuțiile cu iubitul pot fi de acum mai intense. Totul o să capete alt sens dacă te implici așa cum trebuie în interacțiunea pe care o ai cu sufletul pereche. Nu ezita să spui ce simți sau ce gândești!

Leu

Așteaptă-te la câteva momente pasionale, dar și la conflicte greu de înțeles între tine și partener/ă. Totul se va rezolva de la sine dacă amândoi lăsați furtunile din suflet să se liniștească. Răbdarea vă poate ajuta să ajungeți mai repede la un numitor comun.

Fecioară

În septembrie, te vei gândi mai mult și mai des la împlinirea emoțională după care tânjești. Este perioada în care îți dai seama dacă ai ales cu inima sau dacă ai lăsat alte persoane să te influențeze. În cazul în care îți dai seama că nu ești lângă tine trebuie, îți vei face puțin curaj pentru a merge mai departe.

Horoscop chinezesc, săptămâna 26 august – 1 septembrie 2024. Toamna vine cu energii blânde. Patru zodii vor fi ajutate de Dragonul de Lemn în tot ceea ce fac

Balanță

Ai șanse foarte mari să găsești un om potrivit pentru tine în acest început de toamnă. O să cunoști mai multe persoane care îți inspiră încredere, dar numai una te va face să te îndrăgostești și să te simți acasă în brațele sale. Va fi o lună interesantă!

Scorpion

Universul îți scoate în cale provocări ce te vor ajuta să te dezvolți din punct de vedere spiritual. Sufletul pereche îți va fi alături în această călătorie nouă și plină de necunoscut. Împreună veți muta și munții dacă aveți încredere unul în celălalt.

Săgetător

Este posibil să te bucuri de noi experiențe la capitolul iubire, chiar dacă asta poate însemna să treci și printr-o despărțire. Nu trebuie să îți fie teamă să te desprinzi de oamenii pe care nu îi mai consideri parte din poveste. Mergi înainte dacă statul pe loc nu îți aduce satisfacții!

Trei zodii care vor fi cele mai norocoase în sezonul Fecioarei 23 august – 22 septembrie. Astrele le-au pregătit reușite pe toate planurile

Capricorn

În septembrie 2024, reușești să atingi stabilitatea în viața amoroasă și să te bucuri de o relație echilibrată din toate punctele de vedere. În sfârșit, vei înțelege că iubirea nu înseamnă gelozie, lacrimi și durere. Ești gata să vezi cum se simte dragostea adevărată?

Vărsător

Pentru tine, această lună vine la pachet nu doar cu noi speranțe, ci și cu o nouă dragoste, prevăd astrologii. Dacă ai curajul să visezi și să te lași descoperit/ă de cel/cea de lângă tine, ai toate șansele să pui bazele unei povești înfloritoare.

Pești

Luna septembrie îți aduce profunzime emoțională. O să trăiești totul la o intensitate de nedescris și, din fericire, vei atrage în viața ta persoane empatice și bune, care îți vor înțelege simțirile. Spre fericirea ta, partenerul/a va fi lângă tine în toate situațiile copleșitoare. 

Horoscopul banilor pentru săptămâna 26 august-1 septembrie. Trei zodii vor avea noroc la bani. O zodie trebuie să se abțină de la împrumuturi