MENIU

Horoscop special: Ce culori să porți vara aceasta pentru a atrage dragostea în viața ta

Culorile au un impact mai mare decât am crede în viața noastră de zi cu zi. Ne fac să intrăm rapid în anumite stări sau pot accentua trăirile pe care le avem. Fiecare are o semnificație anume - știm deja că roșu este asociat cu iubirea. Numai că, în vara anului 2023, zodiile vor atrage dragostea și prin intermediul altor nuanțe.

Berbec

Ești pasional/ă și ai un temperament puternic - vei găsi dragostea prin intermediul unor culori calde precum roșu, galben și portocaliu.

Taur

Vei avea noroc în viața amoroasă dacă începi să porți haine în nuanțe de roz, verde sau albastru. Te vor scoate din anonimat și te vor ajuta să atragi atenția, scrie Diva Hair.

Gemeni

Galben aprins, albastru deschis și argintiu sunt călăuzitoarele tale pe un nou drum spre adevărata iubire. Poartă-le cu încredere și îți vei găsi sufletul pereche mai repede decât te poți aștepta.

Rac

Tu ar trebui să te orientezi către ținute pe nunațe de alb, albastru sau verde. Aceste culori care emană  prospețime te pot propulsa direct în atențiapersoanei pe care vrei să o cucerești. 

Leu

Culorile ce îți vor aduce noroc în dragoste în 2023 sunt fix acelea asociate semnului zodiei tale - auriu, galben și portocaliu. Poartă-le exact așa cum își poartă un rege coroana și lasă-le să te ducă mai aproape de jumătatea ta.

Fecioară

Poate nu crezi în asocierea dintre sentimente profunde și culori, dar te vei convinge în curând că nu este o glumă. Dacă te îmbraci în argintiu și în albastru deschis, vei găsi fericirea pe care o căutai de multă vreme în plan amoros.

Balanță

Rozul închis, verdele și albastrul îți vor aduce energie pozitivă, noroc și prosperitate. Este imposibil să nu atragi oameni iubitori în preajma ta când te simți bine și le transmiți cele mai bune vibrații!

Scorpion

Portocaliul, roșu sau galben – care îți place mai mult? Ai de unde alege, fiindcă toate aceste nuanțe sunt pentru tine și vor contribui la împlinirea ta în plan amoros în anul 2023.

Săgetător

Vei fi lângă persoana iubită când vei începe să porți violet, roșu și albastru - aceste culori puternice sunt cele care vor atrage toată iubirea pe care o meriți.

Capricorn

Pentru tine, culorile închise înseamnă dragoste, fiindcă vezi acest sentiment ca pe ceva extrem de serios. Niciodată nu iei iubirea ca pe o joacă, așa că transmiți ceea ce simți cu ajutorul albastrului închis și al negrului intens.

Vărsător

Negru, albastru, verde și portocaliu te vor face să te simți în largul tău și să ai mai multă încredere în tine. Îndrăznește să porți toate aceste culori, fiindcă, mai ales combinate, evidențiază stilul tău revoluționar.

Pești

Pentru noroc în dragoste, ar trebui să îmbraci ținute colorate, dar să te axezi pe albastru și violet. Ambele reprezintă profunzimea iubirii pe care o ai de oferit.