MENIU

HIDROELECTRICA RATEAZĂ listarea la bursă cerută de FMI şi ajunge din nou pe mâna lui Remus Borza

Remus Borza, obligat la plata a 500.000 de euro către UZTEL SA

HIDROELECTRICA La nouă luni de la ieşirea din insolvenţă, HIDROELECTRICA a luat din nou drumul reorganizării judiciare şi ajunge din nou pe mâna lui Remus Borza, fostul administrator judiciar al HIDROELECTRICA şi ulterior preşedinte al Consiliului de Supraveghere al companiei de stat.

Intrarea în insolvenţă a HIDROELECTRICA dă însă peste cap planurile Guvernului. Potrivit angajamentului ferm luat în faţa oficialilor FMI, până la jumătatea lui iunie, trebuiau privatizate prin bursă 15% din acţiunile HIDROELECTRICA, o listare care nu va mai putea avea loc.

HIDROELECTRICA Dosarul reorganizării judiciare a HIDROELECTRICA va fi trimis judecătorului sindic, pentru rejudecarea cazului, iar fostul administrator judiciar, Euro Insol, este repus în funcţie cu efect imediat, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis reintrarea producătorului de energie în insolvenţă, potrivit Mediafax.

Curtea de Apel Bucureşti a casat marţi hotărârea iniţială a Tribunalului Bucureşti prin care procedura reorganizării judiciare a HIDROELECTRICA a fost închisă pe motive de procedură.

"În consecinţă, dosarul va fi trimis judecătorului sindic pentru rejudecarea cauzei. Astfel, societatea se întoarce în stare de reorganizare, iar fostul administrator judiciar este repus în funcţie cu efect imediat", a anunţat Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, acţionar al HIDROELECTRICA.

Totodată, Curtea de Apel a casat şi a trimis judecătorului sindic pentru rejudecare alte două dosare, primul introdus de HIDROELECTRICA împotriva unei hotărâri a judecătorului sindic prin care s-a admis o creanţă a Termolectrica, iar al doilea, introdus de Elsid Titu împotriva unei hotărâri a judecătorului sindic prin care nu s-a admis o creanţă în cuantum de aproximativ 13 milioane lei, ca urmare a aplicării clauzei de forţă majoră în 2011.

Remus Borza, proprietarul Euro Insol, a declarat săptămâna trecută că «băieţii deştepţi» forţează la Curtea de Apel redeschiderea insolvenţei Hidroelectrica.

HIDROELECTRICA s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 - iunie 2013, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate cu "băieţii deştepţi" din energie. Euro Insol a arătat, într-un raport privind cauzele insolvenţei companiei de stat, că acordurile bilaterale de vânzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea.

Potrivit Euro Insol, Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustries, firme din grupul elveţian Alpiq, au cauzat Hidroelectrica un prejudiciu de 850 milioane de lei, iar contractul cu Energy Holding a produs companiei pierderi de 1,4 miliarde de lei în perioada 2006-2012.
Contractele cu Alpiq Romindustries şi cu Energy Holding au fost denunţate de Euro Insol în 2012.

HIDROELECTRICA are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producție din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate. Compania ar fi urmat să fie listată la bursă în luna iunie, prin vânzarea a 15% din acţiuni.

Hidroelectrica este deţinută de stat (80,05% din acţiuni) şi Fondul Proprietatea (19,95%).

Borza: "BĂIEŢII DEŞTEPŢI" forţează la Curtea de Apel redeschiderea insolvenţei Hidroelectrica