MENIU

Hidroelectrica , anunț despre prețul energiei. Ce se va întâmpla cu facturile clienților

Foto: Profimedia

Prin intermediul unui comunicat de presă, Hidroelectrica informează că nu va majora prețul energiei active pentru consumatorul final, acesta rămânând cel stabilit în oferta actuală. Cu toate acestea, compania admite că există creșteri tarifare, atribuite modificărilor la nivelul tarifelor de distribuție începând cu data de 1 aprilie 2023.

„Hidroelectrica NU mărește prețul energiei active pentru consumatorul final, acesta rămânând cel din oferta curenta, respectiv 0,28 lei/kWh pentru clienții casnici (valabil pentru un an de la data semnării contractului).

Creșterile de tarif sunt rezultatul modificării tarifelor de distribuție începând cu 1 Aprilie 2023”, informeazăcompania în cadrul comunicatului.

Conform Legii 357/2022, începând cu data de 1 aprilie 2023 se vor majora explicit tarifele de transport și distribuție pentru gaze și energie electrică. Deși se comunică oficial că această decizie nu va avea un impact negativ asupra consumatorilor, Asociația Energia Inteligentă a avertizat că există posibilitatea creșterii prețurilor pentru unii dintre aceștia.

În luna februarie, compania a anunțat că intenționează să adauge 272 de noi posturi pentru a face față noilor proiecte la care lucrează. Aceste proiecte sunt evaluate la aproximativ 5,104 miliarde lei și vor necesita utilizarea unor capacități de producție noi, cu o capacitate totală instalată de peste 655 MW. De asemenea, se estimează că producția medie anuală va ajunge la aproximativ 1.763,92 GWh/an.

Hidroelectrica se numără printre cele mai profitabile companii din România, având o cifră de afaceri de 6,3 miliarde lei în anul 2021, ultimul an fiscal încheiat, ceea ce reprezintă o creștere de 63% în comparație cu anul anterior. În plus, profitul operațional (EBITDA) a crescut cu 71% (în comparație cu anul precedent), ajungând la 4,7 miliarde lei. Compania contribuie semnificativ la bugetul de stat, cu 90% din profitul obținut care este direcționat anual în acest scop.

Mai multe articole despre:
hidroelectrica facturi curent electricitate