Herta Muller, laureată a Premiului Nobel, suspendată din Uniunea Scriitorilor
Scriitoarea Herta Muller, laureată a Premiului Nobel pentru literatură, a fost suspendată din Uniunea Scriitorilor din România pentru că nu și-a plătit cotizația de 150 de lei pe an.
Șeful Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, a declarat într-o intervenţie la Realitatea TV că scriitoarea a fost suspendată în sensul că nu mai are drept de vot, iar măsura luată este una conform statutului. Herta Muller trăiește în Germania și este singura scriitoare de origine română care a luat premiul Nobel pentru literatură, în 2009.
Membrii Uniunii care nu-şi plătesc cotizaţia timp de un an îşi pierd anumite drepturi printre care: să aplice la proiecte ale USR; să participe la acţiuni remunerate de USR; să nu voteze sau să poată candida”, a precizat scriitorul.
Potrivit reprezentantului Comitetului Director, "în această situaţie se află şi scriitorii Nicolae Breban şi Eugen Simion, care de ani de zile nu şi-au plătit cotizaţia. Mă mir că domnul Simion, pe care nu-l ştiam zgârcit, nu şi-a plătit-o, mai ales că beneficiază de o indemnizaţie frumoasă de la Academie. Totuşi, când eşti membru al unei Uniuni trebuie să cunoşti statutul”.