MENIU

HAOS și neputință la Spitalul Sf. Spiridon, din Iași: bolnavii Covid își fac nevoile în saci de plastic, așteptând internarea

Haos și neputință la Spitalul Sf. Spiridon, din Iași

Valul de bolnavi infectați COVID-19 a ”lovit” unitatea de urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, zeci de persoane sosind aduse de ambulanțe.

“Noi, în acest moment, facem medicină de dezastru. Nu trebuie să fie vreun cutremur, vreun cataclism ca să facem mediciană de dezastru. Ceea ce este acum, aceasta este”, a spus prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.

Imaginile din curţile unităţilor medicale sunt parcă rupte din vremuri de război. Ambulanţele stau ore în şir cu bolnavi aşteptând un loc să se elibereze.

Medici implicaţi în prima linie au declarat, pentru Ziarul de Iaşi, că pacienţii nu au voie să părăsească ambulanţele nici dacă doresc să meargă la toaletă. Nevoile şi le fac în saci pe care cineva - vine cândva - îi ia şi îi aruncă.