MENIU

Haos pe ruta CFR Ploiești - București, întârzieri de zeci de minute. Care a fost cauza?

Gara de Nord

Haos luni dimineață, la oră de vârf pentru traficul feroviar, pe ruta Ploiești Sud - București. Mai mult garnituri au acumulat zeci de minute întârziere, din cauza unui deranjament la linia de contact, provocat de un tren de călători, la ieșirea din depoul Ploiești.

Potrivit CFR SA, luni dimineața, la ora 7.37 s-au remediat deranjamentele iar trenurile și-au reluat circulația in condiții normale, informează Mediafax.

„Un tren de călători, la ieșire din depoul Ploiești Sud a rupt pantograful, a rupt firul de contact, pe zona diagonală, și a întrerupt alimentarea cu energie pe raza stației Ploiești Sud, fiind afectate toate trenurile care au tranzitat stația. A fost necesară intervenția cu personal specializat și drezine pantograf pentru înlocuirea firului de contact și a componentelor avariate”, a spus purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Trenurile de călători au circulat tractate cu locomotive Diesel, prin Ploiești Triaj, până la.ora 7.37, când s-au repus sub tensiune liniile 1-3 din stația Ploiești Sud și firul 2 aferent secțiunilor Ploiești Sud-Ramificație Ploiești și Ploiești Est-Ploiești Sud.

Chiar dacă defecțiunea a fost remediată, trenurile au acumulat întârzieri uriașe, recordurile fiind deținute de IRC Vatra Dornei - București Nord, cu 200 de minute și IRC Chișinău - București Nord.

 

Vezi panoul sosirilor AICI.