Haos pe aeroporturi. Românii umiliți de companiile aeriene pot primi despăgubiri. Care este suma maximă
Românii cărora li s-au anulat zborurile pot cere despăgubiri de până la 600 de euro, potrivit reglementărilor europene. În această situație ajung mii de oameni din cauza haosului de pe aproape toate aeroporturile din Europa, din cauza crizei de personal sau a grevelor angajaților. Președintele Protecției Consumatorilor, Horia Constantinescu, a mers în aeroportul Otopeni și i-a sfătui pe oameni să își ceară drepturile.
„Ceea ce pot să îi sfătuiesc pe toți cei vătămați, e să se adreseze autorității noastre, pentru că preiau informația de la companii și se adresează unor companii mercenare în domeniul recuperării banilor”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu.
Turiștii ale căror zboruri au fost anulate pot cere despăgubiri de până la 600 de euro. Așa prevăd reglementările europene, chiar dacă operatorul aerian a asigurat un zbor alternativ. Dacă nu rezolvaţi amiabil problema cu operatorii de la care aţi cumpărat biletele, trebuie să faceți o sesizare la Protecția Consumatorilor.
Inspectorii ANPC au început un control la mai multe companii aeriene, după ce - de săptămâni bune - aeroporturile au devenit adevărate furnicare. Iată prin ce calvar a trecut acest tânăr, care a venit cu mașina din Craiova până la Otopeni pentru a decola spre Madrid. Zborul i-a fost anulat și a primit un alt bilet. Însă acesta are plecarea de pe aeroportul din Craiova. Așadar trebuie să se întoarcă de unde a venit.
„Aveam biletul cumpărat de 4 luni. Am stat în aeroport ore în șir, după care, cu jumătate de oră înainte de plecare am observat anularea zborului. Nu ni s-a oferit vreo explicație, dar am înțeles că o să ne ofere cazare o noapte”, a declarat tânărul.
Mulți oameni aveau încă un zbor de legătură după decolarea de pe Otopeni, astfel că le-au pierdut și pe acela.
„Mâine trebuia să ajung la muncă, iar o soluție cu altă companie să ajungem?? La soluția pe care mi-au dat-o, este că peste 4 zile, ori mâine, să ajung în Barcelona și de acolo e problema mea cum reușesc să ajung în Madrid”, spune o femeie care trebuie să fie de mult în Spania.
Oamenii primesc puține explicații, iar cea mai des întâlnită este aceea a lipsei de personal.
„Problemele cu care ne confruntăm sunt legate în principal de problemele operaționale existente și pe alte aeroporturi. Aeronavele nu au zburat la timp, nu au plecat la timp, au zburat cu întârziere, suprapunându-se cu aeronavele care veneau planificat, generând aglomerații foarte mari”, a declarat George Dorobanțu, director general la Compania Națională Aeroporturi București.
Situația este similară pe mai multe aeroporturi europene. Austria a anulat luna trecută 900 de zboruri, iar la Bruxelles, protestele angajaților din industrie au creat haos în aeroport.