Hamas a eliberat încă 12 ostatici. Zece israelieni şi doi cetăţeni străini vor fi duși la spital
Un număr de 12 ostatici eliberaţi marţi seara în Fâşia Gaza de mişcările palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic au ajuns în Israel prin Egipt, a declarat armata israeliană.
„Ei vor fi duşi la spitalele israeliene unde se vor reuni cu familiile lor", a precizat armata.
Armistiţiul de patru zile în luptele dintre Israel şi Hamas, încheiat în cadrul unui acord intrat în vigoare vineri, va fi prelungit cu două zile, a anunţat luni Qatarul, ţară ce mediază acest acord, notează AFP şi Reuters.
În termenii acordului ce expiră marţi, în fiecare zi, începând de vineri, Hamas a eliberat 13 ostatici israelieni, toţi copii şi femei, în timp ce Israelul a eliberat 39 de prizonieri, tot femei şi tineri sub 19 ani.