MENIU

HALUCINANT. Un ieşean a vrut să îşi jefuiască vecina. A sfârşit prin a-i cere să-i facă ouă ochiuri

Scenă ca în filmele cu proşti: supărat că nu-şi găsea de muncă, un tânăr din Iaşi a decis să-şi tâlhărească vecina. A intrat în apartamentul acesteia prin balcon şi, după ce femeia a venit acasă şi l-a surprins, tâlharul i-a făcut destăinuiri, apoi a pus-o să-i facă ochiuri. După ce a discutat cu victima vrute şi nevrute, cu mască pe faţă, tâlharul şi-a luat tălpăşiţa şi a mers la iubită, studentă la Medicină, pe care a scos-o la plimbare prin oraş. Cum s-a terminat ridicola scenetă?

Ieşeanul D. H. a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, el fiind acuzat de lipsire de libertate. Deoarece fapta comisă de acesta a fost atipică, pro­curorii au dispus inclusiv o expertiză psihiatrică în cazul său, rezultatul fiind că bărbatul de 31 de ani a avut discernământ. În rechizitoriu, pro­curorii ieşeni susţin că H. lo­cuieşte, din toamna anului trecut, alături de concubina sa, studentă la UMF, într-un apartament închiriat de pe Şoseaua Naţională, scrie Ziarul de Iaşi. Pe 23 martie, bărbatul tocmai rămăsese fără loc de muncă şi, după ce iubita sa a plecat la cursuri, tânărul a consumat alcool. După ce a băut vodcă şi bere, pe care şi le cumpărase în acea zi, a decis să intre în apartamentul unui vecin. Şi-a pus mănuşi şi un tricou peste faţă, reuşind să sară în balconul vecin de pe geamul de la baie. În jurul orei 16.30, tânăra care locuia cu chirie în acel apartament a venit acasă şi l-a găsit în dreptul uşii. H. a ame­ninţat-o cu un cuţit, dar i-a spus că nu va păţi nimic.

După jaf, cu iubita la plimbare

„Inculpatul H.D. a tras-o pe persoana vătămată în su­fragerie şi s-au aşezat pe pat, după care i-a adresat mai multe întrebări legate de viaţa sa, persoana vătă­mată, de frică, răspunzându-i la toate întrebările. Inculpatul a să­rutat persoana vătămată pe frunte, şi i-a spus să nu-i fie frică“, se arată în rechizitoriu. La un moment dat, D. H. i-a spus victimei sale că îi este foame, şi a condus-o pe tânără spre frigider. Acolo, i-a spus acesteia să îi gătească ouă. „Partea vătămată s-a conformat, a făcut un ou, pe care inculpatul a refuzat să-l mănânce, spunând că a vrut să testeze dacă persoana vătă­mată are abilităţi (dându-şi probabil seama că, pentru a mânca, ar fi fost necesar să îşi îndepărteze tricoul de pe faţă)“, se mai arată în actul de acuzare.

După aproximativ 10 minute, H. a început să o ameninţe pe victimă că, dacă nu îi dă bunuri de valoare din casă, o va tăia. Speriată, chiriaşa a spus că nu are nimic de valoare în casă, dându-i acestuia telefonul şi 50 de lei. În timp ce tâlharul scotocea prin apar­tament, victima a reuşit să fugă şi a alertat vecinii că are un hoţ în casă. Scena a fost zărită chiar şi de concubina tâlharului, care între timp se întorsese de la cursuri. Iubita lui H. l-a văzut şi pe acesta ieşind din apartamentul victimei, recunos­cându-l deşi avea tricoul pe faţă. Bărbatul a mers spre iubita sa, a pus cuţitul şi tricoul în geanta acesteia şi i-a propus studentei să meargă la o plimbare cu el. După câ­teva ore, cei doi au fost opriţi în timpul promenadei de poliţişti, care l-au săltat pe D. H. şi l-au dus la audieri. În primă fază, ieşeanul nu a recunoscut comiterea faptei, însă, dus în faţa judecătorilor, acesta a explicat toată scena, lăsând de înţeles că a comis fapta întrucât avea nevoie de bani. Imediat după comiterea faptei, D. H. a fost arestat preventiv.

 

Mai multe articole despre:
Iaşi jaf