Halucinant! Locatarii din 3 blocuri nu mai pot ieşi din case fără să încalce o proprietate privată
Locatarii din trei blocuri din Râmnicu Vâlcea nu vor mai putea ieşi din case decât prin încălcarea proprietăţii privată, în urma unei decizii a judecătoriei din oraş, prin care o societate comercială a fost pusă în posesia unei parcări. Decizia nu e definitivă şi va fi atacată de Primăria din oraş.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Râmnicu Vâlcea, problemele în ceea ce priveşte parcarea din faţa a trei imobile de pe bulevardul nicolae Bălcescu au pornit în urmă cu trei ani când, în urma cererii făcute în baza HG 834/1991, SC SOCOM SA primea de la Consiliul Judeţean Vâlcea titlul de proprietate pentru suprafaţa cuprinsă între blocurile 225, 50 şi 300, teren situat vizavi de Liceul Tehnologic „Oltchim”.
Pe această suprafaţă, societatea comercială solicita şi obţinea, în anul 2010, certificatul de urbanism în vederea elaborării unui Plan Urbanistic de Detalii (PUD) pentru construirea unei grădiniţe cu program normal, conform Mediafax.
Doi ani mai târziu, Primăria municipiului aproba prin PUD-ul, impunând, conform legislaţiei în domeniu, unele condiţii printre care asigurarea locurilor de parcare conform funcţiunilor zonei şi analiza circulaţiei carosabile şi pietonale pentru asigurarea deservirii clădirilor din zonă şi accesul autospecialelor – PSI, SMURD, ambulanţe şi altele. Pentru că se modifica categoria de folosinţă a terenului, solicitantul era, de asemenea, obligat să obţină acordul locatarilor blocurilor din zonă.
SC SOCOM SA nu a contestat în contencios administrativ această decizie a administraţiei locale, în schimb a atacat în instanţă decizia Primăriei municipiului, solicitând despăgubiri pentru o pretinsă lipsă de folosinţă a terenului.
„Ca urmare, în data de 16 mai 2017, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dat soluţia în Dosarul 4997/288/2015 referitor la reclamaţia SC SOCOM SA împotriva Primăriei municipiului şi a asociaţiilor de proprietari de la cele trei blocuri, obligând administraţia locală să achite suma de 393.900 lei pentru lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani, la care se adaugă 26.440 lei cheltuieli de judecată. Soluţia dată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea mai obligă Primăria să scoată asfaltul din parcarea dintre blocuri, în caz contrar această lucrare poate fi executată de reclamantă, tot pe cheltuiala primăriei şi a celor trei asociaţii de proprietari”, se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.
Reprezentanţii municipalităţii mai spun că instanţa de judecată impune locatarilor din zonă să nu mai poată ieşi din blocuri altfel decât călcând pe proprietatea privată a SC SOCOM SA, dar şi că accesul maşinilor de intervenţii într-o situaţie de urgenţă majoră este restricţionat de încălcarea unei proprietăţi private.
„În aceste condiţii, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va demara imediat lucrările de scoatere a asfaltului dintre blocurile 225, 50 şi 300, transformând astfel, pentru că aşa a crezut de cuviinţă un magistrat, parcarea din zonă într-un loc viran. Totodată, vom delimita proprietatea privată a SC SOCOM SA de cea publică”, se mai arată în comunicatul de presă citat.
Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea va fi atacată de municipalitate, la instanţa superioară.
„În acelaşi timp, Primăria va ataca prin toate mijloacele legale această decizie, luată «la birou», fără nici cea mai mică legătură cu realitatea din teren, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze, într-un final, de condiţiile decente oferite de o aşezare urbană. Sperăm ca raţiunea să triumfe şi să avem mai mult câştig de cauză la o instanţă superioară”, mai spus reprezentanţii Primăriei Râmnicu Vâlcea.