MENIU

Halewood Wines & Spirits lansează un vin nou în gama Floare de Lună: Fetească Neagră Rose

Halewood Wines & Spirits își îmbogățește portofoliul cu un sortiment nou în gama Floare de Lună: Fetească Neagră Rose, un soi care este valorificat, în mod tradițional, prin vinuri roșii. Lansat la sfarsitul lunii martie, noul sortiment se bucură deja de un mare succes în cadrul degustărilor, datorită corpului lejer și aromelor florale/fructate subtile.

Floare de lună Fetească Neagră Rose este primul rose din gamă, dar și prima Fetească Neagră Rose din portofoliul Halewood Wines & Spirits, și vine în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, în condițiile creșterii spectaculoase a consumului de vin rose.

„Cererea și consumul de vin rose a atins cel mai înalt nivel de până acum. Consumatorul se orientează către vinuri rose seci, vinuri proaspete, cu un corp lejer, care se potrivesc foarte bine cu o varietate mare de mâncăruri, vinuri ideale pentru sezonul cald. În contextul creșterii spectaculoase a rose-ului, am considerat că este oportun să valorificăm soiul Fetească Neagră într-un vin rose deosebit. Avem deja o reputație foarte bună pe piață cu vinurile obținute din acest soi românesc și am dorit să le oferim consumatorilor noștri o experiență noua, deosebită”, a adăugat Marius Bratu, Sales Manager Halewood Wines & Spirits.

Gama Floare de lună promovează soiurile românești

În ceea ce privește asocierile culinare, vinul Fetească Neagră Rose este foarte versatil, putând fi consumat în orice moment al mesei, cu aproape orice preparat. De culoare rose deschis, cu reflexe violete, vinul este proaspat și fructuos, cu arome de căpșuni și fructe roșii de pădure, aciditate echilibrată, bine susținută de structura fină.

„Prin gama de vinuri Floare de Lună urmărim promovarea soiurilor românești. Am început cu Feteasca Neagră, despre care se spune că este cel mai valoros soi autohton, după care am lansat Floare de lună Fetească Albă, de proveniență transilvăneană, zona în care s-a născut acest soi. La sfârșitul anului 2014, a venit rândul Tămâioasei Românești să fie scoase în față, un vin sec ce provine din regiunea Dealu Mare. Ideea producerii unui vin rose din Fetească Neagră ne-a încolțit în minte acum doi ani, iar recolta din 2015 de Fetească Neagră ne-a convins, iar acum am considerat că este cel mai bun moment să îl scoatem pe piață”, a declarat Lorena Deaconu, oenolog Halewood Wines & Spirits.

Noul sortiment Floare de Lună Fetească Neagră Rose se regăseste atât în retail, în marile lanțuri de magazinei, cât și în Horeca și în magazinele proprii Halewood Wines & Spirits (http://www.winery-outlet.com/).

Grupul internațional Halewood Wines & Spirits este cel mai mare producător și distribuitor independent de băuturi alcoolice din Marea Britanie, activând de peste 35 de ani pe piață. În România, Halewood Wines & Spirits deține peste 350 de hectare de viță de vie plantate în perioada 2002-2009, în unele dintre cele mai reprezentative zone viticole ale țării, printre care Dealu Mare și Murfatlar. Printre vinurile prezente în portofoliul Halewood Wines & Spirits se numără: Floare de Lună, Floarea Soarelui, Prahova Valley, gama Byzantium, gama Hyperion, Theia, Kronos, Neptunus, Rhea. Portofoliul de vinuri este completat de băuturi spirtoase (Red Square Vodka, Whitley Neill Gin, The Pogues Irish Whiskey, West Cork Irish Whiskey), Crabbie`s Ginger Beer, precum și apă (Willow Water).

Mai multe articole despre:
vinuri halewood wines