MENIU

Hackerii, activi pe Facebook

Cea mai iubită reţea de socializare a devenit şi preferata hackerilor. Infractorii din mediul online câştigă bani mulţi de pe urma Facebook. Totul pe seama utilizatorilor naivi. Este nevoie doar de un avertisment fals că profilul va fi închis, pentru ca utilizatorul să îşi divulge până şi datele cardului. Contul de Facebook rămâne astfel întreg, însă cel bancar este golit instantaneu de hackeri. 

După ce îşi creează o pagină similară cu cea originală, hackerii îi anunţă pe utilizatori că profilele lor au fost raportate ca fiind false. Pentru a nu fi închise, acestora li se cere să îşi introducă datele personale şi cele ale cardului. De teamă să nu îşi piardă fotografiile şi like-urile, utilizatorii oferă informaţiile fără să stea pe gânduri.

În cele mai multe cazuri, banii sustraşi de hackerii români ajung în Statele Unite ale Americii. De acolo sunt scoşi de cărăuşi direct de la bancomat, cu ajutorul unor carduri goale. Apoi sunt trimişi prin serviciile de transfer bancar în ţări precum Republica Moldova, Ucraina sau Rusia. 

Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor să fie precauţi şi să îi anunţe imediat dacă se confruntă cu astfel de situaţii.

Deşi utilizatorii spun că nu ar face astfel de greşeli, hackerii nu duc lipsă de victime. 

Mai multe articole despre:
hackeri Facebook