Guvernul iordanian aprobă atacurile Americii în Siria și asigură SUA de sprijin
Purtătorul de cuvânt al guvernului iordanian a declarat vineri că atacul Statelor Unite împotriva unei baze a forțelor aeriene siriene reprezintă „un răspuns necesar și adecvat la agresiunile continue împotriva civililor”. America și aliații săi consideră că guvernul Siriei este vinovat de atacul chimic de marți, în care și-au pierdut viața zeci de civili.
Oficialul iordanian Mohammed al-Momeni a declarat într-o conferință de presă că atacul chimic a fost „un act inuman, care a atras ample reacții internaționale”, dintre care, cel mai recent și drastic a fost atacul militar al Americii, citează agenția locală Petra.
Iordania este unul dintre cei mai importanți mediatori și aliați SUA din regiunea Orientului Apropiat.
Miercuri, la Casa Albă, președintele american a avut o întrevedere cu Regele Hussain II al Iordaniei. Cei doi lideri au purtat discuții pe tema amenințărilor Statului Islamic, a rolului Iordaniei în sprijinirea potențialelor atacuri ale SUA împotriva regimului Assad, dar și despre continuarea negocierilor între Israel și Autoritatea Palestiniană.
Mai multe articole despre:
Israel
Siria
Casa Albă
Donald Trump
autoritatea palestiniana
atac chimic Siria
atac sua în siria
Regele Hussain II al Iordaniei
Mohammed al-Momeni