MENIU

Guvernul vrea să lanseze „CV-ul pe card”. Ce spun specialiştii în recrutări

<p>Guvernul vrea să lanseze &bdquo;CV-ul pe card&rdquo;. Ce spun specialiştii &icirc;n recrutări</p>

Guvernul vrea să lanseze un nou card, unul care să aibă toate informațiile despre trecutul profesional sau studiile tinerilor șomeri.

Un CV virtual, practic, pe care însă specialiștii îl privesc cu suspiciune, deoarece a mai existat un astfel de program, denumit cardul profesional european al şomerilor, şi care a înghiţit câteva milioane de lei, dar s-a dovedit ineficient în cei patru ani de când a fost lansat.

Tinerii care abia au ieşit de pe băncile şcolii şi-ar putea găsi mai uşor de muncă, dacă au CV-ul pe card, susţine un comunicat al guvernului care anunţă noul proiect. Cei care lucrează în domeniul recrutării îi contrazic.

"Este o năstruşnicie, o invenţie de-a noastră de pe malul Dâmboviţei", a spus Liviu Rogojinaru, directorul unei companii, spune digi24.ro.

„Nu cred că m-aş angaja mai uşor dacă am un CV pe card, ce voi face este să îi prezint eu ce ştiu”, spune un tânăr.

Corina Diaconu, director al unei firme de recrutări spune că existenţa unui astfel de card nu-i ajută foarte mult. "Tinerii ştiu deja să îşi trimită aplicaţiile în sistem electronic. Există foarte multe site-uri de joburi care asta fac", a mai spus acesta.

Florin Jianu, fost ministru pentru IMM şi Mediul de Afaceri consideră că un card înseamnă costuri suplimentare, înseamnă cineva care să introducă datele pe card şi altcineva care să le poată citi, o tehnologie întreagă.

Pentru a fi şi introdus în circulaţie noul card, mai sunt paşi importanţi de urmat. După aprobările din Guvern şi Parlament, vor urma licitaţiile de atribuire.

În ultimii ani statul a cheltuit, inutil, sute de milioane de lei pentru proiecte care nu şi-au găsit aplicare. Un exemplu este cel al cărţilor de alegător, care nu au fost folosite niciodată.

Mai multe articole despre:
guvern card tineri şomeri CV