MENIU

Guvernul va decide, astăzi, dacă prelungește starea de alertă - Ce alte măsuri vor fi aprobate

Florin Citu

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi o hotărâre pentru suplimentarea numărului maxim de posturi în cadrul DIICOT, precum şi un act normativ referitor la indicatorii de incluziune socială.

De asemenea, Executivul urmează să aprobe, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 12 iulie.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului, proiectele de acte normative de pe agenda şedinţei vizează:

* Suplimentarea cu 96 a numărului maxim de posturi pentru Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), dintre care:
- 11 posturi de procuror (de la 295 la 306 posturi);
- 45 de posturi de specialist (de la 40 la 85 de posturi);
- 40 de posturi de personal auxiliar de specialitate, economic şi administrativ (de la 270 la 310 posturi).

* Guvernul urmează să aprobe indicatorii de incluziune socială, care vor fi utilizaţi în fundamentarea propunerilor de politică publică în domeniul incluziunii sociale, în strategia naţională de incluziune socială sau în strategiile sectoriale.

Urmează să fie aprobaţi 47 de indicatori de incluziune socială, printre care: rata riscului de sărăcie sau excluziune socială, rata deprivării materiale severe, rata sărăciei relative, ponderea persoanelor în vârstă de până la 60 ani din gospodării cu o intensitate foarte redusă a muncii, rata de activitate, rata de ocupare sau rata şomajului.

* Programul naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" urmează să fie prelungit cu doi ani.

Prin modificarea HG 251/2015, programul naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" urmează să fie derulat pe o perioadă de nouă ani, începând cu luna septembrie 2015, şi nu şapte ani, cum prevede actul normativ iniţial. Perioadele de acordare a sprijinului prevăzute vor putea fi prelungite până la finalizarea implementării programului naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate", la solicitarea beneficiarilor şi cu aprobarea Ministerului Educaţiei.

* Guvernul urmează să aprobe scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, a cantităţii de 10.000 litri motorină, în limita sumei de 31.654 lei, necesară desfăşurării măsurilor de intervenţie operativă pentru protecţia populaţiei afectate de urmările distructive ale inundaţiilor de pe raza comunei Arieşeni, judeţul Alba.

* Urmează să fie aprobată nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii "Modernizarea Sistemului Integrat de Supraveghere a Frontierei Maritime - SCOMAR".

Proiectul îşi propune realizarea mentenanţei evolutive a următoarelor componente din cadrul SCOMAR şi a infrastructurii de comunicaţii din cadrul sistemului localizat în zona de sud a judeţului Constanţa:
- înlocuirea a minim 4 radare din cele 7 existente;
- înlocuirea a minim 7 echipamente optoelectronice din cele 8 existente;
- înlocuirea aplicaţiei integrate de supraveghere SCOMAR existentă;
- înlocuirea a minim 17 link-uri radioreleu
- înlocuirea echipamentelor din cadrul subsistemului de securitate perimetrală cu o soluţie integrată de securitate.

Proiectul are o valoare de 71.961.096,66 lei cu TVA, pentru finanţarea căruia s-a avut în vedere atât Fondul pentru Securitatea Internă (2014 - 2020), în cadrul căruia sunt semnate deja trei contracte de finanţare (în valoare de aproximativ 51.550.348 lei cu TVA), cât şi accesarea altor surse de finanţare nerambursabile aferente cadrului financiar 2021 - 2027 sau de la bugetul de stat.

* Proiecte de hotărâre privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 ale:
- Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii S.A.;
- Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română";
- Companiei Naţionale "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.";
- Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti - S.A.".

* Pe agendă figurează şi un proiect de lege care prevede aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2020. Astfel, contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 cuprinde venituri de 80.766 milioane lei, cheltuieli de 82.360 milioane lei şi un deficit de 1.593 milioane lei. Contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2020 cuprinde venituri de 7.272 milioane lei, cheltuieli de 8.724 milioane lei şi un deficit de 1.451 milioane lei.

* Un alt proiect de lege vizează aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2020.

Contul general anual de execuţie a bugetului de stat aferent anului 2020 cuprinde venituri de 134.236 milioane lei, cheltuieli de 246.929 milioane lei şi un deficit de 112.693 milioane lei.

Contul anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferent anului 2020 cuprinde venituri de 44.776 milioane lei, cheltuieli de 45.219 milioane lei şi un deficit de 442 milioane.

Contul general anual al datoriei publice a statului aferent anului 2020 cuprinde datoria publică în valoare de 591.469 milioane lei (datoria publică guvernamentală în valoare de 573.986 milioane lei şi datoria publică locală în valoare de 17.483 milioane lei).