Guvernul României a adoptat măsuri urgente de sprijin pentru oamenii care au pierdut tot la inundații
În cadrul ședinței din 16 septembrie 2024, Guvernul României a adoptat mai multe hotărâri pentru sprijinirea familiilor afectate de inundațiile de la Galați, precum și pentru susținerea comunităților locale din zonele afectate.
Proiectele de acte normative adoptate în ședința Guvernului României din 16 septembrie 2024:
I. HOTĂRÂRI
1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite produse în luna septembrie 2024, precum și pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii și Solidarității Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului
Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgență pentru familiile şi persoanele singure afectate de inundațiile şi alunecările de teren produse în luna septembrie 2024.
Fiecare familie sau persoană singură, afectate de fenomenele meteorologice deosebite, indiferent de veniturile acestora, va primi un ajutor în valoare de 10.000 de lei. În cazul pierderilor de vieţi omeneşti, familia persoanei decedate beneficiază suplimentar de suma de 10.000 lei, pentru fiecare persoană decedată din familie.
Pentru plata acestor ajutoare, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale a fost suplimentat cu suma de 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Ajutoarele de urgenţă nominale se aprobă prin notă de către ministrul Muncii şi Solidarității Sociale sau de persoana desemnată în acest scop, pe baza borderourilor întocmite de către Agențiile județene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu sprijinul Instituțiilor Prefectului și a primăriilor localităților afectate.
Potrivit estimărilor de până acum, aproximativ 6.500 de familii au fost afectate de fenomenele meteorologice, locuințele acestora fiind inundate, iar bunurile distruse.
Guvernul rămâne în permanentă legătură cu reprezentanții autorităților locale din zonele afectate de inundații pentru a lua în continuare decizii de intervenție și sprijinire a oamenilor care suferă din cauza efectelor evenimentelor meteo.
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea acumulării unor stocuri de urgență în rezerva de stat pentru continuarea activităților școlare în localitățile afectate de fenomenele meteorologice extreme
Locuințe modulare pentru amenajarea temporară a patru unități de învățământ în zonele afectate de inundații vor fi puse la dispoziția comunităților locale de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, potrivit Hotărârii aprobate de Guvern.
Locul amplasării acestor clădiri va fi stabilit împreună cu autoritățile locale. Fiecare unitate de învățământ amenajată temporar va avea o capacitate de 80 - 100 de locuri.
Copiii din localitățile cele mai afectate vor continua astfel procesul de învățământ în spațiile amenajate temporar, până când situația va reveni la normal.