Guvernul Marii Britanii se opune organizării unui nou referendum privind apartenenţa la UE
Guvernul Theresa May a reiterat, luni după-amiază, că se opune organizării unui nou referendum pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană.
Lordul Mandelson, un politician laburist, a cerut organizarea unui nou plebiscit pe tema apartenenţei ţării la UE, în contextul unui sondaj de opinie care arată că jumătate dintre britanici doresc acest lucru.
Peste trei sferturi dintre britanici cred că Guvernul de la Londra are o abordare eronată în negocierile pe tema Brexit, 74% sunt nemulţumiţi de activitatea premierului Theresa May, iar 50% dintre cetăţeni vor un nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE, arată un sondaj de opinie.
Potrivit sondajului, efectuat de Institutul Sky Data la cererea postului Sky News, 78% dintre cetăţenii britanici consideră că Guvernul Theresa May nu negociază în mod corespunzător cu Uniunea Europeană.
În plus, 74% dintre cetăţenii britanici sunt nemulţumiţi de activitatea premierului Theresa May, ponderea celor mulţumiţi fiind de 24%.
Două-treimi dintre alegătorii britanici (65%) cred că Gvernul de la Londra va obţine un acord nesatisfăcător cu Bruxellesul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Peste 40% dintre britanici (42%) se tem că ieşirea ţării din UE va efecte negative asupra lor.
Conform sondajului, 50% dintre cetăţenii britiaci susţin organizarea unui nou referendum prin care să fie întrebaţi dacă doresc rămânerea în UE sau dacă acceptă acordul negociat de Guvern pe tema Brexit.