MENIU

Guvernul le pregăteşte un nou impozit românilor. Unde ar urma să ajungă banii

Scutire impozit pe venit

Executivul ar urma să introducă un impozit special pe ciment sau pietriş pentru a finanţa constituirea unui Fond Naţional de Locuire, a cărui destinaţie este să construiască locuinţe la preţuri mici. De asemenea, acest fond ar putea fi alimentat cu o parte din banii colectaţi de stat prin taxele pe proprietate, dar şi din chiriile proprietăţilor statului.

Informaţiile apar într-un draft al Strategiei Naţionale de Locuire, citat de Capital.ro.

Strategia menţionată prevede înfiinţarea unui Fond Naţional de Locuire al cărui obiectiv să fie „sporirea disponibilităţii locuinţelor de calitate bună, eficiente energetic şi la un preţ convenabil, evitând în acelaşi timp cheltuielile ineficiente de fonduri publice“.

Această idee a constituirii fondului ar fi venit însă de la Banca Mondială, care a furnizat statului şi un raport asupra politicilor de locuire din România. Pe lângă taxa dedicată pe produse precum cimentul, Fondul s-ar mai putea finanţa şi din emiterea de obligaţiuni de către fond pe baza fluxului de venituri garantat din închirierea proprietăţilor statului.

Pe lângă taxa dedicată pe produse precum cimentul, Fondul s-ar mai putea finanţa şi din emiterea de obligaţiuni de către fond pe baza fluxului de venituri garantat din închirierea proprietăţilor statului. Alte surse vizate ar fi bani din bugetul de stat, din fonduri europene sau din „unele contribuţii de la administraţia locală“.

 În fine, documentul precizează că programul „Prima Casă“ ar putea fi inclus în programele fondului, însă detaliile lipsesc. De asemenea, Fondul Naţional de Locuire ar mai putea urma să ofere stimulente dezvoltatorilor imobiliari pentru realizarea de locuinţe la preţuri mici. De asemenea, ar putea derula proiecte împreună cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) sau să fie partener de finanţare pentru primării sau asociaţii de proprietari pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic şi îmbunătăţirea eficienţei energetice a sistemelor de termoficare şi a locuinţelor.