Guvernul face precizări despre pericolul unei crize alimentare din cauza războiului: România are suficiente stocuri de alimente şi produse neperisabile
România are suficiente stocuri de alimente şi produse neperisabile, a precizat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
„România are suficiente stocuri de alimente şi produse neperisabile. Autorităţile sunt in contact permanent cu retailerii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Acesta a dat asigurări că există suficientă marfă în depozite şi magazine.
Precizările transmise de Guvernul României vin pe fondul informaţiilor privind riscurile declanşării unei crize alimentare în urma războiului din Ucraina.
Întreaga lume este afectată de conflictul pornit de Vladimir Putin. Sunt scumpiri în lanț, mai ales după ce prețul combustibilului a explodat. Cel mai sumbru avertisment vine de la ONU: prețul alimentelor va crește cu până la 22%. Alte 13 milioane de oameni se vor adăuga celor care suferă de malnutriție.
Cele mai recente vin din partea președintelui Franţei, Emmanuel Macron, care a declarat că industria alimentară din Europa şi Africa va fi ”profund destabilizată” de conflictul din Ucraina.
Războiul din Ucraina lovește crunt și în traiul românilor. Benzina și motorina au rămas la 8 lei pe litru și urmează noi scumpiri pe linie. Deja îngenuncheați de facturile uriașe de la energie, românii trebuie să se pregătească să dea mai mulți bani și pe mâncare. Specialiștii spun însă că nu ar trebui să ne temem de o criză alimentară, pentru că România are stocuri suficiente de cereale.