Guvernul alocă ajutoare de stat de peste 100 de milioane de lei pentru închiderea unor mine din Valea Jiului. Cum vor fi distribuiți banii
Executivul a adoptat miercuri două proiecte de hotărâri care prevăd acordarea unor ajutoare de stat, pentru anul 2021, în sumă totală de peste 105,7 milioane lei, pentru facilitarea închiderii minelor Lonea şi Lupeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi a unor mine aparţinând Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Informația a fost furnizată de Ministerul Energiei.
"Alocăm fondurile necesare pentru anul 2021, în vederea rezolvării unor probleme spinoase, fără însă a pierde din vedere şi componenta socială. Nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă şi, totodată, trebuie să mergem mai departe cu programele de închidere deja asumate", a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
Guvernul a adoptat Hotărârea privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara "în insolvenţă", pentru anul 2021. Astfel că ajutorul de stat în sumă totală de 97,41 milioane lei pentru anul 2021, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă potrivit Deciziei Comisiei Europene nr. C (2016) 7.719/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România şi Deciziei Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România, în vederea suportării costurilor excepţionale ale unităţilor intrate în proces de închidere definitivă, costuri care nu sunt legate de producţia curentă.
Conform Agerpres, aceste fonduri vor fi folosite pentru costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă (12,35 milioane lei), costuri cu reconversia profesională (540.000 lei), costuri de închidere subterană (20,628 milioane lei), costuri legate de reabilitarea fostelor exploatări miniere (37,213 milioane lei) şi costuri de recultivare a solurilor de suprafaţă (26,679 milioane lei).
Cea de-a doua Hotărâre adoptată vizează aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului SA, pentru anul 2021. Ajutorul de stat în sumă totală de 8,307 milioane lei pentru anul 2021, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă, ca şi în cazul minelor de la CEH, pentru suportarea costurilor excepţionale care nu sunt legate de producţia curentă.
Fondurile vor fi folosite pentru costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă (1,116 milioane lei), costuri pentru acoperirea consumului de energie electrică şi contravaloarea cărbunelui pentru salariaţi (144.000), costuri cu reabilitarea fostelor amplasamente miniere (4,750 milioane lei) şi costuri cu recultivarea suprafeţei (2,297 milioane lei).