MENIU

Nicolae Ciucă anunță semnale pozitive din economie: deficitul este sub control, încasările au crescut

Ședință de guvern

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, înaintea ședinței de guvern de miercuri, că semnalele privind starea economie într-un context internațional atât de dificil sunt încurajatoare. Deficitul bugetar este de doar 1,71% din PIB, iar încasările la bugetul de stat și absorbția banilor europeni au crescut semnificativ față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat șeful executivului.

Potrivit proiectului, perioada pe care se acordă facilităţile de suspendare şi amânare la plată a ratelor scadente la credite ipotecare se stabileşte pe baza opţiunii debitorului şi este cuprinsă între una şi nouă luni, potrivit Agerpres.

Poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente numai pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative: au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv; data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligaţiilor de plată; nu au înregistrat restanţe în ultimele şase luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată.

Alte proiecte pe masa ședinței de guvern

Cabinetul Ciucă urmează să mai aloce 1.711.000 de lei pentru judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Timiş şi Tulcea, afectate de calamităţi naturale. Suma provine din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe acest an.

  • Un alt proiect de hotărâre vizează acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.054.500 lei pentru sprijinirea unui număr total de 247 familii şi persoane singure din mai multe judeţe şi din Bucureşti care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, inundaţii ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială.
  • Un alt proiect de hotărâre aflat pe agenda Guvernului vizează suplimentarea numărului maxim de posturi al Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România cu 15 posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară.
  • Guvernul va mai aproba şi plata contribuţiei financiare voluntare a României la bugetul Misiunii Speciale de Monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Ucraina.
  • Pe agenda reuniunii figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Sediu nou pentru Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. Dimitrie Gerota", Spitalul de Urgenţă al MAI. Valoarea totală a investiţiei este de 2.040.142.000 de lei (cu TVA).

În şedinţa de Guvern va fi aprobat şi un memorandum privind admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor Societăţii Naţionale a Sării S.A. printr-o ofertă publică iniţială de vânzare derulată de către Fondul Proprietatea SA.