MENIU

Guvernul accelerează vaccinarea, începe ETAPA A TREIA în opt orașe cu o rată mare de infectare

Vaccinarea generală, etapa a 3-a

Opt municipii care au rata de infectare COVID de peste 4,5 la mie începe vaccinarea pentru persoanele din etapa a treia, a anunțat marți președintele președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea, Valeriu Gheorghiță.

Primele opt localități aflate pe listă sunt Alba Iulia, Timișoara, Brașov (inclusiv Sânpetru), Baia Mare, Zalău, Petroșani, Cluj-Napoca și Giurgiu.

Valeriu Gheorghiță a precizat că în aceste localități va fi posibilă inclusiv programarea persoanelor din etapa a treia, direct în platforma de programare, potrivit G4Media.

Etapa a treia de vaccinare cuprinde populația generală, cu o serie de  categorii prioritare:

Persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor unităţi, operatori economici cu risc ridicat de infectare a personalului propriu şi a persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:

(i) lucrătorii din industria extractivă;

(ii) lucrătorii din industria prelucrătoare;

(iii) lucrătorii din hoteluri şi restaurante;

(iv) lucrătorii din domeniul de întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare;

(v) lucrătorii din domeniul spectacole, activităţi culturale şi recreative;

(vi) lucrătorii din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul şi a celor care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora;

(vii) persoanele cazate în centrele regionale de proceduri şi cazare ale solicitanţilor de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;

(viii) persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;

(ix) persoanele private de libertate;

(x) persoanele care asigură infrastructura de comunicaţii;

(xi) lucrătorii din domeniul muzeal şi al colecţiilor publice;

(xii) lucrătorii din biblioteci;

(xiii) casierii şi ceilalţi lucrători din magazinele de retail alimentar.

Populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la lit. C pct. 1 şi 2;

Populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.