MENIU

Guvernul face un pas înapoi! Ședința pentru transferul contribuțiilor sociale, amânată

Guvernul a amânat pentru luni şedinţa extraordinară dedicată adoptării, prin ordonanță de urgență, a noului Cod Fiscal. Motivul amânării este că nu au fost obținute toate avizele necesare. Potrivit surselor citate de Realitatea TV, documentul care lipsește este avizul Consiliului Legislativ. Un alt aviz, cel al Consiliului Fiscal, este negativ, pe motiv că modificările din codul fiscal implică o cheltuială de circa 5,2 miliade de lei, sumă pe care Executivul n-a precizat de unde o va lua.

Transferul contribuţiilor pentru fondurile de sănătate și de pensii de la angajator la angajat, măsură apărată insistent de premierul Mihai Tudose, determină confederaţiile sindicale Frăţia și Cartel Alfa să se pregătească de grevă generală, reclamând lipsa unor garanţii scrise că salariul net nu va scădea din ianuarie.

Şeful PSD a afirmat, joi, că este pentru prima oară când lefurile ar urma să crească într-un mod serios şi, totuşi, apar nemulţumiri. Liviu Dragnea crede că există interese ascunse în spatele anunţatei greve generale.

Potrivit noii legi a fiscalităţii, firmelor le va reveni sarcina să plătească o taxă de puțin peste 2% pentru fiecare salariu plătit. De la 1 ianuarie, va fi introdus un impozit suplimentar pentru o parte dintre companii – cel pe cifra de afaceri.

Joi, președintele Klaus Iohannis a cerut Executivului și liderilor coaliției de guvernământ să renunțe la controversata decizie, care a stârnit confuzie și critici atât din partea marilor sindicate, cât și a asociațiilor patronale.

Mai multe articole despre:
guvern Mihai Tudose transferul contribuțiilor