Guvernul a APROBAT Programul IMM Factor: garanţii de stat în cuantum de 50% din valoarea finanţării
Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, Programul IMM Factor, a informat, luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
"A fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului IMM Factor. În acest caz vorbim despre garanţii de stat în cuantum de 50% din valoarea finanţării de acest tip, costuri de garantare subvenţionate de stat, iar valoarea maximă a facilităţii de finanţare este de 5 milioane de lei pe beneficiar", a precizat Dancă.
El a explicat că este vorba despre un stimulent pentru piaţa financiar-bancară de a veni în sprijinul IMM-urilor şi al companiilor care, în această perioadă, din cauza dificultăţilor economice, pot suferi din cauza întârzierilor în plata facturilor pe care le-au emis.
"O companie care doreşte să primească banii pentru serviciile sau bunurile furnizate, în baza facturii, cere unui finanţator bancar plata acestei facturi, are acces imediat la lichidităţi, urmând ca banca să primească valoarea respectivei facturi de la client la momentul scadenţei acelei facturi. Pentru a încuraja un astfel de sistem, care există în foarte multe ţări europene (...), statul vine şi stimulează accesul companiilor la un astfel de instrument prin forma aceasta a garanţiilor de stat", a indicat Ionel Dancă, la finalul şedinţei Guvernului.
Potrivit acestuia, valoarea plafonului de garanţii în cadrul acestei scheme este de un miliard de lei, pentru o perioadă de 12 luni. "În această perioadă, prin acest instrument, companiile vor putea avea acces mai uşor la lichidităţi ca urmare a decontării facturilor prin sistemul de factoring, a completat şeful Cancelariei prim-ministrului.