Guvernul a aprobat normele de aplicare pentru Ordonanţa privind testele antidrog. Cum se aplică
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că Guvernul a aprobat în şedinţă normele de aplicare pentru Ordonanţa de urgenţă ce include prevederi privind suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog. Hotărârea este propusă de Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne şi conţine norme clare privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor în vederea testării.
Potrivit normelor, se înfiinţează o platformă informatică dedicată, pentru realizarea comunicării între instituţiile medico-legale şi unităţile de poliţie, iar de la data operaţionalizării platformei, rezultatele analizelor toxicologice se pun la dispoziţia unităţilor de poliţie prin intermediul platformei informatice destinate acestui scop.
„Guvernul a adoptat astăzi normele de aplicare. Hotărârea este propusă de Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne şi conţine norme clare privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor în vederea testării”, a spus Mihai Constantin.
”La nivelul Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului de Interne se va institui o comisie care să stabilească instituţiile medico-legale care efectuează analizezle toxicologice (..) arondarea unităţilor teritoriale de poliţie la aceste unităţi medico-legale precum şi programul de asigurare a permanenţei în zilele de repaos săptămânal, sărbători legale sau în zilele lucrătoare când se acordă zile libere, prin hotărâre a Guvernului.
Purtătorul de cuvânt a menţionat că, pentru o mai bună comunicare instituţională, Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, dezvoltă o platformă informatică dedicată, pentru realizarea comunicării între instituţiile medico-legale şi unităţile de poliţie.
”De la data operaţionalizării platformei, rezultatele analizelor toxicologice se pun la dispoziţia unităţilor de poliţie prin intermediul platformei informatice destinate acestui scop”, a mai spus Constantin.