Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru termoficarea mai multor municipii. Edilii au cerut 2 miliarde
Guvernul a aprobat Hotărârea prin care acordă bani pentru subvenția la gigacalorie. Deși primarii au cerut peste 2 miliarde de lei, Guvernul alocă, doar 310 milioane de lei, pentru lunile noiembrie și decembrie. Primăria Generală a Capitalei NU va primi niciun ban, potrivit Realitatea Plus.
„Am alocat suma de 310 milioane de lei pentru mai multe municipii, cele care au făcut solicitări pentru unităţile de termoficare. Pe lista localităţilor se află şi municipiul Motru, cu suma de 3,8 milioane de lei. De fiecare dată când au fost proiecte de finanţat ori când au fost făcute solicitări pentru fonduri, primarii din Gorj au găsit sprijin la Guvernul liberal”, a anunțat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Dan Vîlceanu.
Alocările bugetare ar urma să asigure asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației, dar banii nu pot fi folosiți pentru achitarea unor datorii istorice sau a penalităților, așa cum au orașe precum București și Timișoara.
Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că a solicitat, miercuri, Executivului, diferenţa de subvenţie pentru căldură care rezultă din actualul preţ de 380 lei pe GCal și cel de 195 de lei, de anul trecut, rezultând o diferență de 920 de milioane lei pe perioada iernii.