Guvernul a ajuns la o înţelegere cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal de reducere a deficitului
Guvernul "a ajuns la o înţelegere" cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal de reducere a deficitului, a declarat, miercuri, premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat că este esenţial că experţii CE au fost de acord că România are nevoie de perioada cerută de 7 ani pentru a realiza proiecte majore de investiţii în economie.
"Am ajuns la o înţelegere cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal. Este esenţial că experţii Comisiei au fost de acord că România are nevoie de o perioadă de 7 ani în care să facă investiţii masive în economie. Doar astfel vom ajunge la media UE în privinţa dezvoltării, a veniturilor cetăţenilor şi a nivelului de trai, în general. Există şi un acord asupra ideii că, dacă deficitul este mai mic decât investiţiile, atunci suntem pe o traiectorie sănătoasă", a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că, evident, în paralel, statul "trebuie să facă un efort de a reduce cheltuielile, astfel ca echilibrul economic să se consolideze în următorii ani".
"Prin urmare, investiţiile vor creşte în următorii ani şi vom continua să investim masiv în economie şi în infrastructură", a transmis prim-ministrul.