Gustarea sănătoasă care este de fapt o bombă calorică: face cât 3 hamburgeri
Nevinovatele floricele pe care le consumi la cinema sau în faţa televizorului au grăsimi săturate cât să-ţi ajungă pentru zile întregi. Majoritatea caloriilor din pungă de popcorn provin din grăsime, ceea ce e 100% nesănătos!
Până şi cercetătorii americani s-au pus serios pe treaba să-ţi taie poftă de floricele: în urmă unui studiu realizat în marile cinematografe din SUA, au aflat că o pungă de popcorn de mărime medie şi o băutură conţin în jur de 1.600 de calorii. Ceea ce înseamnă peste 80% din necesarul zilnic. Practic, pungă de popcorn şi sucul echivalează o "bombă" calorică formată din trei hamburgeri BigMac cu unt din belşug şi îţi acoperă necesarul de grăsimi săturate pentru trei zile.
Ceea ce noi numim floricele sunt de fapt seminţe de porumb. În interiorul sămânţei uscate există 14% apă, care o face să pocnească atunci când este încălzită. Pe lângă apă, mai conţine zahăr şi amidon.
Floricelele nu sunt ceva total negativ pentru organism. Printre avantaje se numără bogăţia în fibre, dar şi conţinutul ridicat de polifenoli, care ajută la prevenirea bolilor de inima şi a unor tipuri de cancer.
în general, popcornul pe care-l consumi la cinema sau îl prepari la microunde îţi face mai mult rău decât bine. Indicat este să-l prepari acasă, având grijă la ingrediente!
- Prepară-l acasă din boabe de porumb uscate cumpărate din piaţă
- Evită popcornul gata ambalat, deoarece e plin de sare, aditivi, conservanţi şi multe alte ingrediente nesănătoase
- Dacă îţi place popcorn-ul dulce, foloseşte miere în loc de zahăr
- Foloseşte sare de mare şi ulei de măsline.
Sursa: one.ro