Gușă: România a fost și este condusă în mod securistic, cu ajutorul dosarelor de șantaj. Studiu de caz: memoriile nepublicate ale generalului Iulian Vlad
România a fost și este condusă în mod securistic, cu ajutorul dosarelor de șantaj, spune consultantul politic Cozmin Gușă, citat de solidnews.ro.
Astăzi, cei care s-au opus, după cum au putut, fostei Securități au mai căpătat o palmă usturătoare, dureroasă prin decizia Înaltei Curți, Curții Supreme în cazul fostului dizident Gheorghe Ursu, scrie Cozmin Gușă, potrivit solidnews.ro. Practic, torționarii securiștii au fost absolviți de orice vină și vor primi despăgubiri. Vor fi multe dezbateri, inclusiv la Gold FM, legate de pildele acestei decizii, ce trebuie să pricepem, la ce trebuie să ne așteptăm. Eu folosesc editorialul de astăzi pentru ca să vă spun că la nivelul dosarelor fostei Securități, al dosarelor de șantaj, există explicația felului în care România a fost condusă în mod haotic după 1989 cu ajutorul acestor dosare de șantaj aplicate asupra decidenților politici.
În prima perioadă, cei care le-au manipulat au fost chiar foștii securiști care au avut acces la aceste dosare, apoi, pe măsură ce România s-a transformat ușor, ușor într-o colonie, cu sprijinul foștilor securiști care au fost remunerați pentru asta, aceste dosare, o mare parte dintre ele, au ajuns în mâinile agenților Factorului Extern, respectiv ale serviciilor secrete străine sau ale celor care deservesc aceste servicii secrete străine în România. Așa am avut persoane care au condus la nivel de președinți de stat, vezi cazul Băsescu, de notorietate, fost informator șantajat și șantajabil, până la mulți alții, prim-miniștrii, miniștri, alți președinți, cu toții șantajați în baza acestor dosare. Să nu aveți îndoială că un om șantajat cu dosare nu se mai poate comporta normal, ba mai mult decât atât, execută aproape fără greșeală toate ordinele pe care le primește de la cei care posedă dosarele infamante despre activitatea sau trecutul lui.
O să vă spun pe scurt astăzi cazul memoriilor generalului Iulian Vlad, memorii care au rămas nepublicate, deoarece doi indivizi, pe numele lor Aurel Rogojan, fostul șef de cabinet al generalului, celălalt, partenerul său, Dan Andronic, un om care l-a cunoscut bine pe generalul Vlad și despre care bănuiesc că a avut sarcini operative pe lângă dânsul, adică ce afla, dădea mai departe, la fel cum a făcut și cu Traian Băsescu sau cu alții, Sorin Ovidiu Vântu, mulți, mulți alții pe lângă care a stat, ei bine, aceștia doi au păstrat memoriile generalului Iulian Vlad, ele trebuiau să ajungă în posesia mea, generalul Vlad a lăsat asta cu limbă de moarte, le-au publicat selectiv, spunând lumii că nu există aceste memorii, că sunt niște foi scrise din când în când, neadmițând niciodată până în ultima vreme că sunt lucruri prezente acolo pe care ei le ascund sau că sunt lucruri prezente acolo pe care poate le-o fi predat lui Florian Coldea care le direcționa activitatea la nivelul perioadei din urmă cu șase ani, atunci când generalul Iulian Vlad a decedat.
Faptul că memoriile unui fost șef al Securității sunt colportate și folosite într-un asemenea mod, probabil că trebuiau să fie categorisite la nivelul de secret de stat multe dintre ele, vorbim totuși și despre oameni care încă trăiesc, ne arată nouă că această metodă se practică în continuare, iar moștenirea, dacă vreți, literară, pentru că avea și talent literar generalul Iulian Vlad, a sa, care este considerată un soi de tezaur, este folosită din păcate în acest scop. Generalul Iulian Vlad mi-a transmis telefonic mie și eu am transmis altor prieteni de pe lângă mine în acea perioadă că dorește publicarea integrală a acestor memorii, foarte bine îngrijite, adică la o editură cu profil, lucru pe care aveam de gând să-l fac dacă acest Rogojan și cu acest Andronic nu mi-ar fi subtilizat, adică nici măcar nu au ajuns în posesia mea, am inițiat doar niște acțiuni ca să ajung să beneficiez de ele, deci dacă nu le-ar fi să subtilizat, astăzi le-ați fi citit cu toții și nu ar fi putut fi folosite pentru un eventual șantaj, apropo de cei care mai trăiesc. Pentru că ăsta a fost jocul, prieteni, și cu CNSAS-ul în România. Încă astăzi, la aproape 34 de ani după 1989, noi mai găsim informatori ai Securității, cum a fost pârlitul ăsta de Băsescu, care era de fapt informatorul Petrov și a stat tot timpul președinte al României, fiind șantajat cu acest dosar. Vă dați seama câți Petrovi de ăștia mai avem? O să revin pe larg la acest scandal al șantajelor, inclusiv la detalii clare legate de memoriile generalului Iulian Vlad, pentru că trebuie să ne recuperăm istoria recentă și trebuie să pricepem mai bine de ce ni s-a întâmplat ceea ce ni s-a întâmplat și de ce ne scăldăm în această minciună atât de puturoasă, relatează solidnews.ro.