MENIU

Gușă: "Rezerviștii din serviciile de informații influențează jocurile de putere. Ca și în PSD"

<p>Cozmin Gusa, in studioul Realitatea TV. Foto: Cristian Otopeanu</p>

Cozmin Gușă a dezvoltat la Realitatea TV subiectul "statul paralel", în condițiile alegerilor pentru președinția PSD.

"Sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va ganditi la felul in care fostii generali de securitate, de militie au dominat mediul politic romanesc, imediat dupa 1990. Ala era tot un stat paralel. Era statul paralel al lui Ceausescu, care, fiind lasat in pace, a parazitat politica romaneasca prin dosare de santaj pe care le avea la adresa noilor lideri. O parte din FSN, o parte din PNL, altii din PNTCD sau PSDR, ba chiar mai mult, UDMR. Si cu acele dosare de santaj la adresa liderilor, acei rezervisti ai anilor '90 din fosta Securitate au reusit sa se impuna in zona de influenta, in zona de business, revenind unii dintre ei in pozitii cheie sau aducandu-si oamenii in pozitii-cheie. Ala era un stat paralel care ne-a dominat.

Cred ca ne-am intors in 1990. Astazi, in 2019, avem o suma importanta de rezervisti din serviciile de informatii, care domina jocurile de putere in interiorul partidelor si PSD nu face exceptie", a spus Cozmin Gușă.

Consultantul politic a continuat: "Cat timp a fost Dragnea, un emul al statului paralel, prin discursul lui contra statului paralel, le-a dat de inteles celor din PSD ca el este un luptator. Dar era de acolo. Acesta este si motivul pentru care niciodata, cum am spus in 2017, nu a dat ordonante de amnistie, gratiere si i-a prostit pe toti, pana cand s-a incurcat in izmene si a ajuns unde a ajuns.

PSD inca nu s-a trezit din acest șoc. Astazi trebuie sa operam cu ideea ca exista o suma importanta de rezervisti din serviciile de informatii care paraziteaza jocurile de putere, le influenteaza, cum s-a intamplat si astazi, la PSD. Dosarele bat tot. Dosarele de santaj legat de fapte economice, alte fapte de tip personal, infamante, sunt la putere si cei pe care ii vedem la TV joaca dupa acest program, sunt papusati. In asta consta forta unui stat paralel, de fiecare data, cand vrem sa il intelegem".

 

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedinte al PSD cu 2828 de voturi, fiind urmată de Liviu Pleşoianu cu 715 voturi. Eugen Teodorovici a devenit preşedinte executiv, iar Mihai Fifor - secretar general. Viorica Dăncilă este prima femeie care devine preşedinte al PSD.

Pentru funcţia de preşedinte al partidului au candidat:

Viorica Dăncilă - 2828 de voturi

Liviu Pleşoianu - 715 voturi

Şerban Nicolae - 375 voturi

Ecaterina Andronescu - 50 voturi

Mai multe articole despre:
Cozmin Guşă rezervişti statul paralel