MENIU

Gură-mână-picior, cea mai contagioasă dintre bolile sezonului cald. Cum o recunoaștem după primele simptome

Boala gură-mână-picior este o infecție virală, contagioasă, frecventă la copiii cu vârsta de până la 5 ani, dar care poate afecta atât adulții, cât și vârstnicii cu un sistem imun slăbit, mai ales în sezonul cald al vacanței de vară.

Potrivit Centrului de Control și Prevenire a Bolilor, această patologie este produsă de enterovirusuri non-poliomielitice, cum ar fi Coxsackie A16, A6 sau Enterovirus 71, comunitățile cele mai afectate fiind cele de preșcolari. Deși rar, acest virus poate duce la complicații severe, cum sunt encefalita (inflamație a creierului) și meningita (inflamație a membranelor care protejează creierul). 

Copiii sunt neatenți, împart sticla cu apă și jucăriile la grădiniță, ating aceleași obiecte, iar virusul nu ține cont de nimic când face victime. 

O boală care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândește îngrijorător. Ce simptome o dau de gol?

Boala se răspândește prin contactul persoanei bolnave cu alte persoane, prin picăturile care conțin particule de virus, atunci cand persoana infectată tușeste sau strănută, prin contactul cu suprafețele și obiectele contaminate, înghițirea apei infectate (din piscine de exemplu) etc. 

Ce simptome sunt în boala gură-mână-picior

simptomele apar de obicei în două etape. Când boala începe pentru prima dată, copiii pot prezenta simptome asemănătoare gripei, inclusiv febră ușoară, dureri în gât, secreții nazale, dureri de stomac sau pierderea poftei de mâncare. În câteva zile, aceste simptome pot fi înlocuite de o erupție cutanată cu mâncărime pe palmele mâinilor, tălpile picioarelor, coate, genunchi sau chiar pe organele genitale sau fese. Se pot dezvolta răni dureroase în și în jurul gurii și limbii, însoțite de ganglioni limfatici umflați la nivelul gâtului. Rănile pot apărea ca pete roz strălucitoare sau umflături minuscule, apoi se pot transforma în vezicule.

Potrivit experților, contagiozitatea bolii este de 7-10 zile, motiv pentru care orice copil infectat trebuie izolat la domiciliu. Semnele infecției se remit în circa 10 zile, mai puțin la copiii sub 2 ani care au nevoie de mai mult timp pentru a elimina virusul din organism.

Boala gură-mână-picior: tratament de urgență

Medicul pediatru Mihai Craiu a dat câteva sfaturi parintilor, pe pagina de Facebook "Spitalul Virtual pentru Copii".

Europa, amenințată de o nouă boală cu nume ciudat. Ce este "boala Papagalului" și cum se manifestă?

"Izolarea copilului bolnav. Circa o săptămână contagiozitatea este extrem de mare. Nu îl ducem la piscină, nu merge la locuri de joacă în prezența altor copii, evităm contactul direct în familie, pe cât posibil. Deoarece și frații/surorile cu vârstă mai mare pot face boala. Chiar și adulții ce nu respectă strict regulile de igienă (mai ales la baie, masă sau schimbat pamperși) pot face boala. Chiar dacă au avut-o în trecut...

Combaterea febrei și a durerilor intense cu paracetamol sau ibuprofen. Pare mai ușor de folosit un supozitor căci durerile din gât fac copilul să refuze înghițitul. Dacă nu avem succes deloc atunci facem împachetări sau băi hipotermizante... cu precauțiile menționate privind infectarea adultului ce îngrijește acest copil.

Hidratare generoasă cu orice fluid. Deoarece leziunile orale fac masticația dificilă iar alimentele aspre, acre sau sărate agravează durerea locală este util să ne concentrăm doar pe lichide. Cel mai bun fiind laptele matern pentru sugari. Nu contează ce acceptă să bea, atâta vreme cât bea ceva copilul.

Reducerea durerii locale folosind spray-uri bucale ce "sigilează" aftele, creând un strat protector local cu rol analgezic.

Din păcate, sunt copii care au o săptămână întreagă febră mare și stare proastă. Nu vă grăbiți cu antibioticele după 3-4 zile de febră!! Categoric nu fără un nou consult și fără analize!” a explicat doctorul.

Trebuie să fim atenți la simptome precum febră, leziuni bucale și erupții cutanate, dar să nu ne alarmăm, deoarcele majoritatea se refac fără tratament în 7-10 zile.