MENIU

Gușă: Mineriadele, de inspirație sovietică. Ne fac unici în Europa, într-un sens negativ

România s-a distins, într-un sens negativ, în Europa democratică prin mineriade, evenimente de ”inspirație sovietică” în care ”niște români” au fost manipulați ”să bată alți români”, a declarat Cozmin Gușă. Consultantul politic a explicat, la emisiunea ”Prime Time News”, moderată de Denise Rifai, care sunt, de fapt, adevăratele probe din acest dosar.

”De Crăciun ajung anumiți oameni președinți ai acestei țări, în urma votului românilor. Alții, ca Ceaușescu, sunt uciși ca să nu poată spune adevărul. Crăciunul la români este însângerat. Tot de Crăciun am avut și așa-zisa Revoluție, care a fost de fapt o lovitură de stat, conectată la origine cu evenimentele mineriadelor”, a declarat Cozmin Gușă. 

”Mineriadele, de inspirație sovietică”

Prin mineriade, ne-am distins, într-un sens negativ, în lumea democratică modernă, afirmă consultantul politic. ”Europa privea cum oameni violenți veneau către București cu intenția de a pedepsi fizic niște civili care, în strad,ă își clamau preferințele politice sau strigau împotriva unui regim”, a explicat acesta, subliniind că Revoluția din '89 a fost, de fapt, o lovitură de stat ruso-maghiară, de tip KGB.

Mineriadele sunt de inspirație sovietică, de inspirație NKVD-istă, și au fost translatate în România din cauza disperării regimului care simțea că nu se poate instala prin acele aliniamente, consideră Gușă, completând că evenimentele, ”care ne fac aprope unici în peisajul european modern, au însemnat mase de cetățeni îndobitociți, care au o disciplină a supraviețuirii la sute de metri sub pământ, manipulați de cetățeni, de obicei intelectuali, care voiau să-și exprime punctul de vedere".

Până când nu rezolvăm cazul Mineriadelor și-al Revoluției ”nu ne putem recupera demnitatea”, avertizează consultantul politic, și ”vom bâjbâi în acest prezent care nu ne oferă prea multe”.

”Discursul de la 04:30 dimineața, adevărata probă că Iliescu i-a trimis pe mineri la Universitate”

Liderul minerilor, Miron Cozma, care a fost manipulat de puterea politică, a plătit cu închisoarea, însă cei care sunt adevărații responsabili sunt cei din acest dosar, subliniază Gușă.

Adevărata dovadă că Iliescu i-a trimis pe mineri să ”facă ordine” este înregistrarea unui discurs pe care acesta l-a susținut în acea zi, la ora 04:30 dimineața, precizează consultantul politic. 

”Am văzut că se prezintă doar că Iliescu ar fi mulțumit minerilor pentru venire. Lucrul cu adevărat incriminator pentru încadrarea sa este un discurs ținut la 04.30 dimineața în care îi trimitea efectiv în Piața Universității pe mineri. Discursul a fost publicat de 'România Muncitoare', publicație care mai apărea în 1990. Acolo este stenograma discursului. Înregistrarea audio este și în posesia lui Cristoiu, iar cea video a fost în posesia lui Stere Gulea care cred că a și folosit-o într-un film. Li se spusese că acolo sunt huligani care vor să destabilizeze un regim. Niște români au fost puși pur și simplu să-i bată pe alți români”, a explicat Gușă.

Revoluția a instaurat o putere a neocomuniștilor, a trădătorilor lui Ceaușescu, susține consultantul politic. 

”Băsescu să explice de ce acest dosar a fost blocat”

Procesul legat de Mineriade este clar, probele sunt evidente, iar aceste fapte nu se prescriu, susține consultantul politic, subliniind că dacă justiția va fi liberă și nu va fi influențată de politic, procesul se va termina foarte repede.

Cozmin Gușă acuză faptul că în cei zece ani de mandat al lui Traian Băsescu dosarul Mineriadei nu a fost abordat. ”În timpul celor 10 ani de regim Băsescu acest dosar n-a fost cercetat. Aș vrea să-l aud pe Băsescu justificând faptul că acest dosar a fost blocat și justificând prezența lui Dobre ca ministru al Transporturilor”, a mai afirmat Gușă.

 

 

Mai multe articole despre:
dosarul mineriadei dosarul revoluţiei