Gușă: Faptul că și-a arogat Dragnea să se ocupe de relația cu Israelul e un mare neajuns
Israelul are nevoie de România, iar gestul diplomatic al țării noastre legat de mutarea capitalei la Ierusalim este un gest care în politica normală se plătește greu. Prin urmare, faptul că acest gest și această relație cu Israelul au fost asumate de oameni precum Liviu Dragnea, în termeni atât de amatoricești, este un mare neajuns, consideră consultantul politic Cozmin Gușă.
Liviu Dragnea, dar și alți șmecheri, și-au asumat gestionarea relației cu Israelul, iar acesta este un mare neajuns pentru România. Datorită faptului că decizia finală nu a fost luată, mai e loc de negocieri. Dar ne privește lumea ca pe niște troglodiți care nu știu cu ce se mănâncă politica externă, crede consultantul politic Cozmin Gușă, care a vorbit pe acestă temă duminică seară la Realitatea TV.
Gușă observă că Israelul și Benjamin Netanyahu au nevoie de România, dar nu și de Dragnea.
”Israelul e genul de țară care a ghicit că are nevoie de România pentru a avea o voce mai apăsată în interiorul conflictului din Orientul Miujlociu. România, în calitate de dublă frontieră a NATO și UE. Israelul nu are nevoie de Dragnea și asta s-a văzut. Dacă Netanyahu sau Israelul aveau nevoie de Dragnea, eu vă spun că în toate ziarele din Israel era plin de această întâlnire. Dar nu a existat nicio știre. S-a văzut un joc foarte interesat din partea Israelului de a bifa această întâlnire pentru a putea să o invoce la următoarele întâlniri de influență, care se referă la situația din Orientul Mijlociu, din Siria și până la conflictul cu Iranul, având în vedere statutul nostru în NATO și UE”, spune Gușă.
”România nu are nevoie de Israel azi, dar asta e problema noastră că nu am fost capabili să îi atragem cu capital. Pe de altă parte, Dragnea are însă nevoie de Israel pentru că acolo sunt consilierii lui. A avut nevoie de asta pentru că e total izolat din punct de vedere extern. Iar felul în care el este mediatizat în toată presa externă, acolo el nu prea poate să fie primit la masă. Cum ar fi însemnat pentru presa din Israel o întâlnire supermediatizată, în condițiile în care Netanyahu se ferește ca dracu de tămâie de toate acuzațiile de corupție. Dacă te întâlnești cu un tip atât de corupt ca Dragnea, care este ștampilat nu doar în România, ci în toată presa internațională, el nu ar fi scăpat de un oprobriu public”, consideră consultantul politic.
Cozmin Gușă crede că trecutul nostru privind relația pozitivă cu statele arabe și relația și mai consolidată cu Israelul nu se va prescrie în ciuda cifrelor comerciale mai slabe actuale.
”În ceea ce privește Israelul, faptul că și-a arogat Dragnea să se ocupe de această relație, e un mare neajuns. Noi avem în Israel o cotă extraordinară. M-am întâlnit cu atâția evrei iubitori de România în aceste patru zile în care am stat acolo. Toată lumea venea, ne felicita, oameni care știau câteva cuvinte în limba română la mesele oficiale voiau să mi le spună. Faptul că deocamdată administrează relația cu Israelul niște șmecheri, și poate și din partea Israelului sunt tot niște șmecheri, asta nu va face să revenim în formula foarte bună pe care am avut-o până acum câțiva ani. Când spun niște șmecheri mă refer inclusiv la niște ofițeri SIE sau foști directori SIE, care au administrat relația în interes personal. Relația cu Israelul și axa Tel Aviv-București e una consolidată, bazată pe trecut consistent și pe fapte, și poate să aibă un viitor. Dar nu așa cum vor acești șmecheri de la Dragnea la Mihai Răzvan Ungureanu sau alții din Israel care se prezintă ca fiind medici personali de-ai lui Bibi Netanyahu și ar trebui să îi luăm în seamă ca diplomați”, spune consultantul politic.
Referitor la ce ar putea să câștige România de pe urma unui gest diplomatic atât de important precum cel al deschiderii discuției despre mutarea ambasadei, Cozmin Gușă observă iarăși lipsa de pricepere de la București.
”Israelul este uimit că o negociere nu este încercată din partea României. Israelul are nevoie azi de România și nu invers. A te da pe nimic e total amatoristic și nici oamenii ăia nu înțeleg de ce se întâmplă așa ceva. Atitudinea lui Dragnea e similară cu ce făcea Băsescu pe la începutul mandatului la un șpriț cu referire la Licuriciul Mare. Gestul diplomatic al României legat de mutarea capitalei e un gest care în politica normală se plătește greu și se plătește cu ce orice țară poate să plătească. Unii cu sprijin în organizațiile internaționale, alții cu investiții directe, apropo de Israel și spitale. Pentru că te oferi într-un joc de risc geo-militar. De accea spun: mai mare rușinea. Țopismele astea sunt total desconsiderate. Nimeni nu discută despre faptul că asta s-a întâmplat. Noi am fost desconsiderați. Datorită faptului că decizia finală nu a fost luată, mai e loc de negocieri. Dar ne privește lumea ca pe niște troglodiți care nu știu cu ce se mănâncă politica externă”, observă Gușă.
Consultantul asigură că în politica mare, toate statele se gândesc întâi la avantajele economice sau de orice fel.
”Să ne închipuim că turneul lui Trump din Orientul Mijlociu de anul trecut nu s-a lăsat cu niște contracte în valoare de multe sute de miliarde? Ba da. În afară de faptul că se fac niște gesturi diplomatice, în spatele acestor gesturi, fiecare dă ceea ce poate să dea - deschidere de piețșe, protecție militară sau bani sau altfel de parteneriate. Orice gest de asemenea magnitudine trebuie să îl plătești. O să vedem acum când se va defecta circuitul economic mondiual, pentru că asta vrea acum Trump. Ceilalți s-au prins. Să nu crdeți că s-a discutat despre Siria în întâlnirea Macron-Trump sau Merkel-Trump. Nu, s-a discutat despre piețe financiare și beneficii economice ale companiilor americane, franceze sau germane. Cei care s-au prins că se defectează jocul au făcut rapid acești pași. Și Rusia, pe măsură ce licitează Trump în Orientul Mijlociu, licitează și Rusia și primește ceea ce nu are. Să mergem noi Tanda cu Manda, escortați de simpaticul Meleșcanu care știe engleză bine în Israel să facem gestul ăsta este cam cea mai mare rușine pe care am pățit-o”, concluzionează consultantul politic.