Gușă: ”Extrădarea lui Mazăre deschide o mare problemă internă pentru Liviu Dragnea”
Consultanul politic Cozmin Gușă a analizat, exclusiv la Realitatea TV, cel mai fierbinte subiect politic al zilei, extrădarea fostului primar al Constanței, Radu Mazăre.
”Acum suntem în ipoteza în care de la nivelul Ministerului de Justiție s-au făcut demersurile legale și, într-un mod extrem de neașteptat, asta e o telenovelă politică extrem de interesantă, și cei din Madagascar au fost de acord. Lăsăm la o parte speța juridică, aici e vorba de o condamnare foarte dură care a fost confirmată în diverse instanțe și care practic pentru un om atât de tânăr ca Radu Mazare și cu alte circumstanțe agravante, o să-l pună foarte mult timp în spatrele gratiilor. Însă ce este de discutat și de reținut aici este efectul politic al acestei condamnări dublată de extrădare cu participarea și acordul statului român. Ori acordul politic este unul major, practic, în scenariul cel mai credibil vom avea un Radu Mazăre adus în țară, dar un Radu Mazăre extrem de enervat pe faptul că Liviu Dragnea și foștii sau actualii săi colegi, că probabil că este în continuare membru PSD, n-au făcut tot ce le-ar fi stat în putință ca să îl scape, în condițiile în care el sigur și-a adus obolul pentru scorul partidului de-a lungul timpului. Dar mult mult decât atât, parteneriatul de-a lungul timpului între cei doi, între Liviu Dragnea și Radu Mazăre, este de mare notorietate în partid. Practic acest parteneriat mergea de la o prietenie profundă, așa cum o declara Liviu Dragnea, în urmă cu doar 2 sau 3 ani, până la călătoriile comune în Brazilia unde Liviu Dragnea a fost inițiat de către Radu Mazăre, dacă putem să folosim cuvântul inițiat, și așa mai departe”, a precizat Gușă.
Cozmin Gușă: ”Atmosfera printre colegii lui Dragnea este una sumbră”
”În acest caz, ne dăm seama că atmosfera printre colegii lui Dragnea este una sumbră, dacă până și Radu Mazăre nu a putut să fie ajutat deloc, în această majoritate guvernamentală coordonată de Dragnea în ultimii doi ani și jumătate, majoritate guvernamentală care a avut un scop declarat de a rezolva problemele în justiție ale unor avizați din PSD, din ALDE, prin această putere politică și acte administrative. Practic, această condamnare dublată de extrădare a lui Mazăre demonstrează tuturor impotența lui Liviu Dragnea de a livra în numele partidului și în numele lor, acte care să îi scape, pentru că în viziunea liderilor de organizații județene din PSD, Liviu Dragnea nu este un erou, el nu a avut un scor de 60% și partidul a câștigat cu 40, Liviu Dragnea a avut mereu un scor de 10-15% și partidul a câștigat cu 40 %. Adică el a fost un fel de coordonator, dar voturile nu le-a adus el ca persoană, le-au adus acești lideri județeni, cum a fost și Mazăre în trecut, cum sunt și alții astăzi. De fapt această extrădare a lui Mazăre deschide o mare problemă internă pentru Liviu Drgagea, una de neîncredere, care apoi poate să fie dublată de una de nesusținere, în continuare pentru că el nu a avut un mandat de erou în fruntea partidului ci a fost un manager de organizare pe voturile pe care le aduceau acești lideri județeni, unii dintre ei baroni, cum este și cazul lui Mazăre”, a spus Cozmin Gușă.
Gușă: ”Această condamnare dublată de extrădare în cazul lui Mazăre, cea mai puternică lovitură pe care o primește Liviu Dragnea în această campanie electorală”
”Al doilea scenariu, mult mai ascuns, poate să fie legat și de o pedeapsă pe care o primește Radu Mazăre dacă eventual ar fi făcut amenințări din Madagascar, de dezvăluiri la adresa lui Daddy Dragnea, atunci practice se prefer să fie adus aici, să fie pus la păstrare într-o pușcărie, de unde îi va fi mai greu să facă acest gen de dezvăluiri, dar asta este un scenariu secundar pe care îl văd posibil în acest moment, care, dacă este real, va fi cu atât mai grav, pentru Liviu Dragnea în interiorul partidului. Putem să considerăm această condamnare dublată de extrădare în cazul lui Mazăre, cea mai puternică lovitură pe care o primește Liviu Dragnea în această campanie electorală”, a conchis consultantul politic.