Grupul Electrica, supus unui ATAC CIBERNETIC. Recomandarea reprezentanților companiei către consumatori
Grupul Electrica a anunţat, luni, că este supus unui atac cibernetic, menționând că echipele de specialişti ale companiei colaborează cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului. Nu sunt afectate sistemele critice ale grupului. De asemenea, compania le recomandă consumatorilor să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să nu furnizeze date personale prin canale nesecurizate.
”Grupul Electrica anunţă că este supus unui atac cibernetic. Echipele de specialişti colaborează strâns cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului, având ca obiectiv rezolvarea situaţiei într-un timp cât mai scurt, identificarea sursei atacului şi limitarea impactului acestuia. Dorim să subliniem că nu sunt afectate sistemele critice ale grupului, iar eventualele disfuncţionalităţi apărute în interacţiunea cu consumatorii noştri sunt efecte ale măsurilor de protecţie a infrastructurii interne. Aceste măsuri sunt temporare şi au rolul de a asigura securitatea întregului sistem”, a anunţat compania.
Potrivit sursei citate, în acest moment, toate protocoalele de răspuns specifice au fost deja activate conform procedurilor interne şi reglementărilor în vigoare.
”Prioritatea noastră principală o reprezintă menţinerea continuităţii în distribuţia şi furnizarea energiei electrice, precum şi protejarea datelor personale gestionate, şi a celor operaţionale ale tuturor entităţilor din cadrul Grupului Electrica. Vom continua să informăm publicul despre evoluţia situaţiei şi măsurile întreprinse pentru remedierea acesteia. În acest context, recomandăm consumatorilor noştri să fie atenţi la orice mesaje suspecte primite în numele companiei şi să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate”, mai arată reprezentanții Electrica.