MENIU

GRUIA STOICA, arestat pentru 29 de zile

<p>Gruia Stoica </p>

GRUIA STOICA ARESTAT. Omul de afaceri Gruia Stoica, acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

GRUIA STOICA ARESTAT. Decizia de arestare a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

Hotărârea a fost atacată deja de Stoica, recursul faţă de măsura preventivă urmând să fie judecat de instanţa supremă.

Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influență, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

GRUIA STOICA ARESTAT. Stoica a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar avocatul Doru Boştină a primit interdicţie de a părăsi ţara, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.

Omul de afaceri a refuzat să se prezinte la DNA pentru audieri, astfel că a fost emis un mandat de aducere pe numele acestuia. El a fost dus miercuri seară la sediul central al DNA, încătuşat şi escortat de poliţişti, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

GRUIA STOICA ARESTAT. La DNA a fost audiat, miercuri seară, şi avocatul Doru Boştină.

Directorul general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici nu a putut fi audiat întrucât în seara zilei de 23 ianuarie a suferit un atac cerebral, în prezent fiind în comă, la Spitalul Elias, au precizat procurorii.