Grindeanu, despre informația că ar fi ținta DNA într-un dosar de corupție: Manipulare de joasă speță
Premierul Sorin Grindeanu a negat orice legătură cu dosarul vânzării imobilelor naționalizate din Timișoara, în care sunt cercetați foști și actuali conducători ai primăriei acestui oraș, după ce în presă s-a vehiculat că ar fi fost și el implicat în acest caz. "Este o maipulare de joasă speță", a declarat acesta, la Realitatea TV.
"Am văzut că se tot spune în spațiul public cum că am vreo legătură cu un dosa. Este o manipulare de joasă speță. Nu am răspuns niciodată, când am fost viceprimar al orașului, de acest domeniu - domeniul patrimoniului orașului. Deci lucrurile sunt cât se poate de clare", a declarat Sorin Grindeanu.
Prim-ministrul a menționat că nu a fost chemat la DNA în dosarul privind emiterea OUG 13, așa cum s-a întâmplat cu alți membri ai Guvernului.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi fostul edil Gheorghe Ciuhandu sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu într-un dosar privind vânzarea a 967 de imobile, prejudiciul adus statului fiind de 40 de milioane de euro. Sorin Grindeanu a fost primar al acestui oraș între anii 2008 și 2012.