MENIU

GREVE uriașe în România: Sindicaliștii amenință că paralizează țara - Cine sună adunarea în stradă

GREVE uriașe în România

România va fi lovită, în perioada următoare, de greve care vor paraliza întreaga țară. După profesori, polițiștii, ceferiști, asistenții medicali, șoferii și vatmani de la STB anunță că vor intra în grevă, asta dacă salariile nu le vor fi majorate. 

Spitalele riscă să se închidă, în cazul în care guvernul nu va lua măsuri care să oprească greva asistenților medicali, brancardierilor și infirmierilor.

„Sunt mai mulți fluturași pentru că 80 la sută dintre asistenii medicali au 3 și 40 de lei. Vom ajunge la grevă generală, dacă aceste revendicări nu sunt rezolvate. Toți angajații din săsnătate nu au salarii mari și un medic pentru ora de gardă ia 36 de lei și nu este o sumă colosală, majoritatea asistenților primesc între 3 mii și 4.300 de lei, brancardierul și personalul tesa sunt sub această salarizare”, a spus Viorel Hușanu - președintele Sindicatului Sanitas.

Și angajații CFR se pregătesc de protest. Ei au anunțat că vor intra în grevă, dacă nu se aplică legea statutului personalului feroviar care ar aduce o majorare de 25 la sută.

RODRIGO MAXIM, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari: „Vrem și noi o grilă de salarizare bazată pe o formulă de calcul. Cine să mai vina la calea ferată când un mecanic de locomotivă debutant are salariul minim pe economie, 3.300 lei brut?”.

În penitenciare au început deja protestele. Polițiștii au intrat în grevă săptămâna aceasta. Dacă nu sunt ascultați, amenință că la următoarea acțiune vor lipsi 4 zile, și nu 4 ore.

Și la Societatea de Transport București este o situație tensionată. Liderul șoferilor și vatmanilor anunță că va fi declanșată greva dacă nu se va ajunge la o înțelegere pentru majorarea salariilor. 

Mai multe articole despre:
greve cfr transporturi sanitas